„Am răspuns «Da!» la cea mai profundă întrebare pe care un bărbat i-o adresează femeii pe care o iubește. Când două inimi bat la fel, când două suflete s-au contopit într-unul, au datoria să facă următorul pas. Să își întemeieze o familie – prima biserică creată de Dumnezeu din iubire pentru om. Fiecare poveste de dragoste e frumoasă, dar a noastră e preferata mea. Te iubesc și abia aștept să petrec o viață întreagă alături de tine și să îți fiu alături la bine și la mai puțin bine. Așa cum am fost și până acum, în cei 4 ani și 4 luni de când suntem împreună”, a scris Jessie Baneș pe Instagram, pe 8 ianuarie 2025.

Tot ea le-a arătat fanilor și inelul de logodnă pe care l-a primit de la Andrei Cosmin Gușă, ales deputat de Prahova, în 2024, pe listele S.O.S. „Pentru totdeauna”, a mai scris Jessie în social media.

andrei-gusa-jessie-benes (1)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Cine sunt și cu ce se ocupă Jessie Baneș și Andrei Cosmin Gușă

Cozmin Gușă este căsătorit din 1994 cu Gabriela Gușă. Au împreună doi copii: Andrei Cosmin, născut în 1997, și Daria Gabriela, născută în 2003. Andrei este absolvent al Facultății de Afaceri Internaționale din Rotterdam și al Master-ului în Marketing de la Facultatea de Economie din Viena. Acum este proprietarul postului de radio Gold FM. Daria a studiat la Viena și acum este studentă în Marea Britanie, la Universitatea St Andrews. Andrei-Cosmin Gușă a fost ales deputat în 2024, din partea partidului S.O.S. România.

Jessie Baneș, viitoarea noră a lui Cozmin Gușă, este fiica fostului fotbalist orădean Mihai Baneș. A participat în anul 2015 la Vocea României, unde a intrat în echipa lui Marius Moga. În prezent lucrează la Gold FM, unde realizează emisiunea „Golden Hour”. A avut colaborări și cu Antena Stars, unde a prezentat programul de Revelion 2025.

În 2018, Jessie Baneş a participat la Eurovision România 2018, cu melodia „Lightning strikes”, însă după votul juriului a acumulat 26 de puncte, dar nu s-a calificat în finală.

Consilier politic și om de afaceri, Cozmin Gușă a candidat la Primăria Capitalei în 2008, din partea PIN, când a obținut doar 5,9% din voturile bucureștenilor. Născut în 1970, Guşǎ a lucrat în mass-media, iar în 2001 a fost cooptat ca secretar general al PSD, în perioada guvernării lui Adrian Năstase, dar după doi ani a trecut la PD, unde a fost director de campanie al fostului președinte Traian Bǎsescu. De-a lungul timpului a fost consilier de consultanţă al lui Mircea Geoană (PSD), Traian Băsescu (PDL), Adrian Năstase (PSD), precum și al lui Marian Vanghelie, în campaniile electorale din România, potrivit Adevarul.ro.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață