Are chiar și șosete albe, însă, divă cum e, poartă tocuri. Peste 8.500 de fani i-au apreciat instantaneul postat pe Instagram. E drept că mulți chiar au crezut că poza a fost realiată în liceu. Nu e însă cazul, după cum explică însăși Andreea Marin.

”Ce făceam eu acum 30 de ani, când UNICEF, vocea copiilor din întreaga lume, făcea primul pas în România? Eram la liceu, nu mai am poze de atunci, dar am reeditat experienţa acelor ani cu bucurie ceva mai târziu, într-o şedinţă foto dedicată acelei perioade frumoase din viaţă”, explică Andreea Marin postarea acestei fotografii.

”Nu aveam cum să ştiu, acum 3 decenii, că în 2006 aveam să devin Ambasador al Bunavointei pentru România, să trăiesc apoi atâtea experienţe impresionante alături de echipa din ţară, dar şi alături de organizaţia UNICEF la nivel global.

Aveam să străbat pământul în lung şi în lat, să învăţ enorm, să devin o voce care apără drepturile copiilor, să văd proiecte minunate care le schimbă viaţa în bine aici, la noi acasă, dar şi în Africa, în Asia sau în alte colturi de lume, unde eu am păşit cu emoţie, în campanii globale care au schimbat lucrurile în direcţia bună, în chip minunat.

La mulţi ani, UNICEF Romania! Sunt un donator permanent, susţin aceasta organizaţie şi iubesc oamenii din spatele cortinei care fac posibile faptele ce schimbă vieţi în bine.

Într-o lume a vitezei, UNICEF alege să rămână constant în misiunea sa de a oferi copiilor protecţie, acces la servicii de sănătate, la educaţie şi condiţii de trai decente. Aşează cu grijă cărămidă peste cărămidă pentru a construi bazele unei lumi în care drepturile copiilor sa fie respectate, să se simtă iubiţi şi protejaţi. Mulţumesc!”, a încheiat Andreea Marin mesajul său.

Vezi și Andreea Marin a vorbit despre averea ei: ”Nu schimb maşinile ca pe şosete. La casă mai am de plătit vreo 10 ani”

Citește și:

De ce nu și-a refăcut Carmen Tănase viața după ce a rămas văduvă, acum 20 de ani și care este regretul vieții ei: ”Nu am mai avut timp. Regret enorm…”

Meghan Markle și prințul Harry nu i-au cerut permisiunea reginei să-i folosească numele. Cum a reacționat Elisabeta a II-a?