Cum emisiunea “Casa Iubirii”, emisiune ce va începe luni, 4 aprilie, vedeta nu mai are mult, așa că trage tare pe ultima sută de metri, pentru a putea fi văzută în cea mai bună formă.
Chiar dacă a slăbit vizibil, Andreea Mantea tot are mari emoții legat de noua emisiune: „Sunt foarte emoționată de fiecare dată când urmează ceva important în viața mea. Se strâng toate de peste tot. Și acum am senzația că orice amănunt mi se pare ceva extrem de mare și, cumva, tind să exagerez absolut tot acum.
E ca o fată care are emoții când se mărită și e stresată ba cu rochia, ba cu pantofii, alt exemplu nu găsesc să–ți dau mai bun… Ca o mireasă stresată, cam așa sunt eu. Fac o dramă din orice. Acum, în mintea mea… “aoleu, n-am slăbit suficient”, “aoleu, dacă nu o să–mi stea bine”, dacă, dacă, dacă, dacă…”, recunoaște vedeta într-un interviu acordat Ciao.
Totuși, adevărul e că 10 kilograme date jos nu e deloc puțin lucru. ”Păi ce… crezi că am dormit? În toată perioadă asta de când am zis din cele 14-16 kilograme, nu mai știu exact câte au fost, am dat vreo 10, 9 pe acolo.
Sunt dimineți și dimineți… când mă cântăresc și e diferență mare… cred că e reținere de apă, nu știu ce e. Dar nu mă grăbesc, sunt pe drumul cel bun și e bine.
Nu țin dietă, ci pur și simplu încerc să mănânc sănătos. Dimineața avem voie să mâncam orice… chiar și slănină cu ceapă, da, apoi salate, grătar, mănânc cât mai sănătos”, a mai spus vedeta, vorbind despre dieta cu care a reușit să topească kilogramele.
Vezi și Câți bani primește lunar Andreea Mantea de la Cristi Mitrea, drept pensie alimentară
Citește și:
Soția artistului tocmai a făcut anunțul. Celebrul cuplu va avea al șaptelea copil!
Interviu EXCLUSIV Dr Mihail Pautov: ”Mi-e greu să mă împac cu zilele obişnuite”