Andreea Ibacka a devenit marți mămică de băiat, iar astăzi a făcut primele declarații de pe patul de spital. Ea a povestit care e starea ei șia micuțului și cât vor mai sta în spital.

„Nici nu știu cum să încep. Am fost copleșită de foarte multe mesaje și gânduri pure și sincere și pentru asta vă mulțumesc din suflet. Am născut, da. Cabral, eu nu mai sunt grasă, nu știu despre tine. Marți s-a întâmplat minunea din viața noastră. Am intrat în travaliu, așa cum mă așteptam, așa cum nu eram sigură că o să mi se întâmple pentru că prima oară în 41 de săptămâni nu a fost să fie. M-a adus soțul, sunt singură la maternitate așa cum se întâmplă în perioada aceasta, dar suntem foarte bine, atât eu, cât și bebe. Suntem mega fericiți, suntem niște norocoși. De altfel, chiar mâine urmează să reîntregim rândurile, să ajungem acasă și abia aștept, sunt atât de nerăbdătoare”, a povestit Andreea.

Andreea a dat detalii și despre noul membru al familiei ei și a lui Cabral.

andreea pe patul de spitalSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„La mine lucrurile decurg mai ușor decât data trecută, recuperarea vreau să spun, este totul în regulă, și bebe este incredibil. Este un băiețel super cuminte, nici nu știu cu cine seamănă, adică cu taică-su în niciun caz. Mănâncă, doarme, e liniștit, foarte rar plânge. La naștere a avut 3420 de grame și 52 cm, nota 10, premiant. Astea știu că sunt întrebările clasice, d-aia din oficiu am dorit să răspund. În rest, nimic ieșit din comun, nimic extraordinar. Am fost pur și simplu zăpăcită de atâta dragoste și emoții, și activități alături de bebe, pe parcurs o să vă povestesc mai multe, dar suntem foarte fericiți, și foarte recunoscător, și foarte norocoși și suntem sănătoși amândoi și abia așteptăm să ajungem acasă.

Andreea Ibacka a născut un băiețel. Ea își anunța fanii pe 5 octombrie că a intrat în travaliu. Ulterior, Cabral a făcut public faptul că soția lui a născut un băiețel perfect sănătos, dar și că mama și copilul sunt bine. 

Citește și:

Andreea Ibacka a intrat în travaliu. Cabral a dus-o de urgență la spital

Ce spune soția lui Christian Sabbagh despre ordinul de protecție: „Sper că am lămurit acest aspect”