Parcă mai ieri mergea la balul de absolvire al liceului, iar acum iată că pozează, fericită, cu diploma de absolvire a facultății. Alexia Eram (21 de ani) a terminat cu brio facultatea, în cadrul „University For the Creative Arts”, din Londra, unde a studiat Marketing, Publicitate și Relații Publice. Este un domeniu care i se potrivește perfect, ținând cont că activează ca influencer de ani buni.
Alexia Eram, a absolvit facultatea, la Londra
Alexia și-a anunțat fanii de pe Instagram că urmează să participe la festivitatea de absolvire, care nu s-a ținut anul trecut, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Apoi, cu toca pe cap și cu roba pe umeri, Alexia le-a mulțumit și părinților, publicând o poză superbă, pe Instagram. De precizat că Andreea Esca și Alexandre Eram au plătit 15.000 de lire sterline pe an pentru studiile fiicei lor. „Vă mulțumesc pentru educația pe care mi-ați oferit-o și pentru că ați fost mereu alături de mine. Am reușit! Sunt absolventă!”, a punctat Alexia.
Și Andreea Esca și-a felicitat fiica, mai ales că a fost alături de ea, la Londra, la festivitatea de absolvire. Nu doar ea, ci întreaga familie. Știrista de la PRO TV a publicat pe rețelele sociale câteva imagini superbe cu toată familia reunită. Fratele Alexiei, Aris, și tatăl ei, Alexandre Eram, nu și-au putut ascunde emoțiile și sentimentele de mândrie. „Draga Alexia Eram suntem foarte mândri de tine și îți dorim o viață plină de fericire, în care cei de lângă tine să te prețuiască mereu la adevarata ta valoare și pe măsura sufletului tău, atât de bun”, a fost mesajul emoționant al Andreei Esca.
Alexia a avut și momente mai puțin plăcute printre străini, când a plecat din București, dar iată că totul e bine când se termină cu bine. „Cred că cel mai dureros moment prin care am trecut a fost atunci când am plecat la facultate, singură, și a trebuit să mă descurc fără familie, fără prieteni, fără iubit. De fiecare dată când plecam plângeam și cred că acolo la fel, în fiecare zi plângeam, nu prea m-am adaptat. Nu îmi place să fiu singură… în general”, declara domnișoara Eram.