Aris Melkior Eram, fiul Andreei Esca și al lui Alexandre Eram, ne-a cucerit pe toți la „America Express„, acolo unde alături de sora lui a arătat ce înseamnă decența, politețea și educația. Aris, blând și calm, Alexia, vulcanică, dar simpatică, nu au câștigat premiul cel mare, dar au câștigat inimile și respectul telespectatorilor. Ținând cont de mesajul pe care Andreea Esca i l-a dedicat acum, de ziua lui, este lesne de înțeles cum s-a format acest caracter frumos.
Andreea Esca, mesaj pentru fiul ei: „Vin cu doleanțe concrete pentru un bărbat de 21 de ani”
„Ai făcut și 21 de ani, Aris Melkior! La mulți ani fericiți îți doresc! Să te bucuri de viață așa cum te pricepi tu atât de bine! Te iubesc tare, iar tu ești perfect conștient și profiți, ca orice Leu, de șarmul tău! Numai că eu sunt Fecioară și vin cu doleanțe concrete pentru un bărbat de 21 de ani.
Să fii serios, să ai cuvânt, să-i respecți pe cei din jur, să continui să spui mulțumesc și să nu crezi niciodată că “ți se cuvine”, să apreciezi munca altora, să cultivi prietenii frumoase, să vrei să evoluezi în fiecare zi, să fii curios, să fii tenace, să-ți urmezi pasiunile, să iubeșți fără frică și limite, să ai curaj să o iei oricând de la zero, să nu uiți ce nu trebuie uitat și să nu-ți mai amintești ce nu merită ținut minte, să descoperi lumea, să te descoperi pe ține și să nu-ti pierzi niciodată, niciodată, umorul! Mama. 24.07.2024″, este mesajul Andreei Esca, valabil pentru orice adolescent.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/07/familie-andreea-esca.jpg)
Ce spune Aris Eram despre iubita ideală
Aris Eram a terminat Liceul Francez în anul 2021 și tot atunci a plecat la o facultate de business, în Barcelona. Vorbește spaniola perfect și a demonstrat această abilitate și în „America Express”. Tot în urma acelei emisiuni s-a scris pentru prima dată și despre viața lui privată, când au apărut indicii că ar avea o relație cu Laura Giurcanu. Subiectul s-a stins repede, iar până în prezent tânărul nu s-a afișat cu nici o iubită oficială. Iată ce declara despre femeia visurilor lui:
„Eu tot timpul mi-am dorit o fată blondă, puțin bronzată, cu picioare lungi, dar pe măsură ce am mai crescut, mi-am dat seama că aceste preferințe nu au nicio relevanță. Cel mai important este atmosfera și cum te simți când ești cu acea persoană”, a declarat Aris într-un interviu pentru paginadepsihologie.ro. Tot pentru sursa menționată a spus că își dorește să revină în România după terminarea facultății: „
Îmi doresc să mă întorc în România, deoarece aici am mai multe conexiuni care mă pot ajuta să-mi pun planurile în aplicare”.
VIDEO Andreea Esca și fiul ei, senzații tari pe lacul din fața casei
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.