Andreea, cum e revenirea pe micile ecrane la ”Te cunosc de undeva” în calitatea de jurat?
Sunt foarte fericită ca am ajuns la al 11-lea sezon și că avem audiențe foarte mari. Îmi doresc ca toți cei prezenți în show-ul ”Te cunosc de undeva” (n.r.: sâmbăta, de la ora 20.00, la Antena 1) să fie la o înaltă performanță și să facă transformări uluitoare.
Ce ți-a lipsit cel mai mult din spectacolul transformărilor?
Buna dispoziție și veselia.
Ești una dintre mămicile care atrage, cu siguranță, majoritatea privirilor. Ce ți se spune cel mai des din parte celor care te văd?
Sunt întrebată cum de arăt așa de bine la patru luni după naștere și asta am auzit-o constant de când am născut, deoarece mi-am revenit foarte repede la kilogramele inițiale.
Cum ai descrie transformările care au avut loc în viața ta din luna octombrie de când s-a născut Ella?
Eu îmi doream foarte mult un copil și mă bucur că acest vis mi s-a îndeplinit. Viața mea este acum plină, exact așa cum mi-am dorit. Ma simt împlinită. Totodată sunt în continuare ambițioasă și îmi doresc să fac lucruri mari. Tot ce fac este pentru ea, ca să-i fie bine și să aibă o viață frumoasă.
Cum crezi că te descurci ca mămică și cum îmbini cu filmările pentru show-ul de la Antena 1?
Cred că mă descurc foarte bine și reușesc să mă împart și în rolul de mama, și în cel de artistă, și în cel de jurată la “Te cunosc de undeva!”.
Te bucuri de un sprijin important și din partea tăticului, actorul George Burcea?
Cred că taticul are o egală importanță ca și mama în creșterea unui copil și sunt norocoasă că George este foarte implicat și că își asumă 100% rolul de tată. Este de un real ajutor.
Cum este atmosfera la voi acasă? Se cântă mult pentru micuța voastră?
Se cântă și se râde foarte mult. Nu am avut niciodată o atmosferă atât de pozitivă și de armonioasă.
Care este cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ai primit-o recent?
Venirea pe lume a Ellei cred că este cea mai mare dovadă de dragoste, deoarece George mi-a îndeplinit această dorință și totodată și-a asumat rolul de tată 100%.
Tu și iubitul tău aveți în plan pasul căsătoriei?
Da, va exista o ceremonie pe o plajă din Los Angeles.
Care este cel mai important sfat pe care l-ai primit în ultima perioadă?
Să fac doar ceea ce simt cu copilul meu și să nu ascult tot felul de sfaturi, pentru că fiecare copil este diferit și pentru fiecare funcționează altceva.
În ce consideri că se măsoară fericirea?
Fericirea este relativă și subiectivă. Sunt foarte mulți oameni care nu știu ce înseamnă fericirea, pentru că părinții nu i-au învățat în copilărie, fiind și ei la rândul lor nefericiți. Fericirea vine din interior, din pacea pe care o ai cu tine însuți. Eu mai am de parcurs câțiva pași până la împăcarea totală cu mine, pentru că am avut o copilărie zbuciumată. Lucrez cu mine în acest sens.
Unde ai programate concerte în următoarea perioadă?
Am lansat o melodie nouă, “Sens Unic”, mă bucur foarte tare că după două săptămâni are deja 3.500.000 de vizualizări și sunt în plină promovare a ei la toate emisiunile tv. Totodată, împreună cu band-ul meu și cu dansatorii mei, am creat și am lansat un nou concept de show pentru petreceri private și nunți care are două programe: cântăm, dansăm și schimbăm o mulțime de ținute și luăm publicul la dans, învățându-i pe oameni să se miște pe diferite de stiluri de dans. Datele concertelor le afișez înaintea fiecărui week-end, pe pagina mea de Facebook.
Ce îți dorești pentru acest an?
Îmi doresc să fie un an bun din punct de vedere al concertelor, îmi doresc ca piesele mele să ajungă la sufletele oamenilor, să fiu fericită, împlinită alături de familia mea și, mai ales, să fim toți sănătoși.
ÎNTREBARE ÎNCUIETOARE
Ți-ar plăcea ca tu și George să aveți o familie cu mai mulți copii?
Eu cred că o femeie își mai dorește copii doar atunci când își vede soțul că o ajută și că este implicat. Eu fiind în această situație, da, de ce nu?
Nu pot trăi fără…
Ella – ”Familia mea, fetița mea, ea îmi luminează viața.”
Muzică – ”Așa am crescut și este în sângele meu. Muzica mă definește ca om.”
Credit foto: Antena 1 (Mihai Stetcu)