Victor Cornea, iubitul Andreei Bălan, și-a încheiat deja aventura la Wimbledon 2023, Grand Slam-ul de la Londra, care se desfășoară în perioada 3 – 16 iulie. Tenismenul român a avut mare ghinion, căci partenerul său de dublu, sârbul Dusan Lajovic (locul 52 ATP la simplu), s-a retras din cauza unor probleme medicale, înaintea duelului de foc cu experimentații Santiago Gonzalez (Mexic) și Edouard Roger-Vasselin (Franța). Partida era programată pentru miercuri, 5 iulie.

Înainte de acest Grand Slam, Victor Cornea ocupa poziţia 82 în clasamentul mondial de la dublu și ar fi putut strânge puncte pentru a urca în ierarhie, mai ales că a avut un 2023 excelent din punct de vedere sportiv. Dar se pare că și din punct de vedere amoros. Într-un interviu pentru oradesibiu.ro, Victor Cornea și-a exprimat încântarea de a juca la Wimbledon, turneul la care visa de mic.

Andreea Bălan și iubitul, galerie foto de la Wimbledon

andreea-balan-si-victor-cornea-wimbledon-3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Victor Cornea, ghinion la Wimbledon

“Mă bucur mult de împlinirea visului din copilărie, cu care am crescut jucând tenis zi de zi, încă de la vârsta de 9 ani și acesta este doar începutul pentru mine. Vreau să savurez acest moment la maximum și să mă bucur de fiecare clipă, atât pe teren, cât și în afara lui.

Parteneriatul cu Dusan Lajovic a fost unul cu adevărat spontan și a venit în ultimele minute de înscriere. El este un specialist al jocului de simplu, însă mă bucur mult că a acceptat propunerea mea de a face echipă la Wimbledon, partenerul meu fiind accidentat pentru tot restul anului” a anunțat Victor Cornea pentru publicația Ora de Sibiu.

Andreea Bălan și iubitul ei au avut însă parte de o experiență inedită la Wimbledon, chiar dacă Victor Cornea a ratat șansa de a intra pe teren. Cei doi au avut ocazia să-i vadă și să-i aplaude pe legendarul jucător Roger Federer și pe Kate Middleton, prințesa de Wales, care au venit la Wimbledon pentru a petrece o după-amiază cu câțiva dintre copiii de mingi.

Cine este Victor Cornea, iubitul Andreei Bălan

Născut pe 24 septembrie 1993, la Sibiu, iubitul Andreei Bălan, Victor Vlad Cornea, are 29 de ani, fiind cu 9 ani mai mic decât artista. Potrivit fișei sale de jucător de tenis, Victor cântărește 80 kg și are 1,96 metri. Cea mai bună poziție în clasamentul ATP la dublu este locul 82 mondial, la 12 iunie 2023. Până în prezent, Victor Cornea a câștigat, din tenis, 123.751 de dolari, dintre care 39.182 doar anul acesta, potrivit datelor de pe site-ul oficial ATP.

Citește și: Andreea Bălan spune adevărul! Cum au reacționat părinții lui Victor Cornea când au aflat că fiul lor se iubește cu cântăreața divorțată, mamă a doi copii

Citește și: Andreea Bălan a împlinit 39 de ani și a confirmat relația cu Victor Cornea: „Iubesc și sunt iubită”