Andreas Petrescu (47 de ani) sau „creierul de la iUmor”, așa cum i se mai spune, a vorbit despre familia lui într-un interviu pentru emisiunea online Cancan Exclusiv.
În discuțiile despre familie, Andreas a făcut o mărturisire care pentru mulți este o noutate: „Am fost însurat pe la 21 de ani, am fost însurat un an și jumătate, eram student în anul trei, când m-am însurat. S-a terminat, n-a fost rău, a fost bine cât a fost, s-a terminat. A fost acum 25 de ani. Dar nu m-aș fi însurat deloc, pentru că îmi era teamă că în clipa în care te însori, dispare libertatea, mi-era frică de chestia asta”, a povestit Andreas, potrivit Cancan.ro.
Părerea despre căsnicie i s-a schimbat complet atunci când a întâlnit-o pe Augusta Lazarov. „Și am întâlnit omul ăsta, cu care pot să zic orice, pot să fac orice glumă în casă, orice fel de glumă.
La mine în casă nu există corectitudine politică, pentru că ea știe că o iubesc. Ea știe că o respect și niciodată n-are senzația că vorbesc despre ea înjositor. Noi râdem despre orice, putem face glume despre absolut orice. De aia vreau cu ea la Power Couple, la Asia Express, i-am zis «hai, să punem la încercare treaba asta», că e atât de solidă treaba dintre noi, încât eu sunt foarte fericit că se întâmplă așa. Înainte mă duceam mult în turnee, acum nu prea mai fac turnee, pentru că îmi place acasă”, a declarat Andreas.
Scenaristul i-a spus o vorbă tare înțeleaptă soției sale, care poate fi considerat secretul sau motorul mariajului lor frumos: „I-am zis «uite care e treaba, eu nu te-am luat de nevastă pentru trei ani, eu mi-am luat un partener la drum”.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/05/andreas-petrescu-si-augusta-lazarov-1.jpg)
Augusta Lazarov și Andreas Petrescu au devenit părinți în anul în care s-au cunoscut
Augusta Lazarov și Andreas Petrescu s-au cunoscut la teatru, pe 7 ianuarie 2014. El juca celebra piesă pe care a și scris-o, «Mă mut la mama», iar ea se afla în public. În același an, pe 18 decembrie, se năștea fiul lor, Luca, iar 9 luni mai târziu, în 2015, Augusta și Andreas se căsătoreau. Azi parcă se iubesc și mai mult, iar asta se vede cu ochiul liber și în fotografii.
Andreas Petrescu este și el născut tot în luna august, pe data de 7. Dincolo de piesele de teatru pe care le-a scris și care s-au jucat cu casa închisă, Andreas este cunoscut pentru roast-urile de la iUmor, pe care le gândește și le scrie pentru vedete și alți invitați speciali. Tot el este cel care a interpretat, pe scena de la iUmor, personaje care s-au viralizat: Che Guevara, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Nicolae Bălcescu etc.
Augusta Lazarov a fost căsătorită cu Valeriu Lazarov
Augusta Lazarov a fost căsătorită timp de 5 ani cu celebrul producător de televiziune, Valeriu Lazarov. După decesul genialului producător tv, care s-a stins la Madrid, pe 11 august 2009, la 74 de ani, Augusta Lazarov s-a refugiat în muncă şi a continuat să administreze firmele soţului, alături de copiii acestuia. De numele lui Valeriu Lazarov se leagă succesul unor emisiuni tv celebre, dar şi cariera unor mari staruri tv, precum Andreea Marin („Surprize, surprize”), Mircea Radu („Din dragoste”), Dan Negru („Ciao, Darwin”), Raluca Moianu („Iartă-mă”).
Andreas are numai cuvinte frumoase despre regretatul producător și spune că nu resimte în nici un fel presiunea numelui Lazarov în familia lui.
„În primul rând, domnul acela era un geniu, probabil ultimul geniu din televiziune, un om care chiar a avut în minte o lume fabuloasă. Doi la mână, a fost măritată cu el înainte să mă cunoască pe mine. Nu am nicio treabă cu trecutul oamenilor. Pentru mine, cine ești din secunda în care mă cunoști, e tot ce mă interesează. Iar trecutul tău te-a făcut să fii cine ești astăzi, ceea ce e o chestie foarte mișto. N-am absolut nicio problemă, de nicio culoare”, a declarat Andreas Petrescu în interviul pentru Cancan.ro.