Anca Țurcașiu anunțat în luna iulie că a divorțat Cristian Georgescu, bărbatul care i-a fost alături aproape 20 de ani şi împreună cu care are un fiu. Însă, la doar câteva luni de la tristul eveniment, frumoasa artistă pare că a renăscut. Relaxată, liniștită și cu zâmbetul pe față, Anca pare mai fericită ca oricând.

Bărbatul pe care l-a iubit aproape 20 de ani și-a refăcut viața și dejas-a mutat în casa artistei alături de noua iubită. Însă, pare că pe Anca nu o mai rănește nimic din ce vine din partea tatălui copilului ei. Frumoasa artistă s-a împăcat deja cu ideea că mariajul ei s-a sfârșit și pare mai liniștită ca oricând.

Relaxată, zâmbitoare, Anca pare că s-a redescoperit pe sine și înflorește parcă după divorț, fiind superbă. Acest lucru a fost remarcat și de fani care au tot întrebat-o pe artistă ce face de arată atât de bine la 50 de ani, iar Anca le-a dezvăluit secretul ei. Aceasta consumă la o masă cât mai multe alimente sănătoase, în special foarte multe legume.

Anca-arata-spectaculosSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7


„Dacă tot sunt întrebată mereu ce mănânc, iată meniul meu pentru cină! Spanac,sparanghel și bruschete cu roșii! A…și un aperol spritz. Așa, de seară bună…. Îmi e foarte dor să vă îmbrățișez! ”, a scris artista.

Anca Țurcașiu părea să aibă o căsnicie fericită și că se înțelege foarte bine cu partenerul ei de viață, dar aceasta a luat pe toată lumea prin surprindere anunțând că a divorțat. Dezvăluirea a făcut-o pe rețelele de socializare, unde a mărturisit că și-a învățat lecția și merge înainte cu fruntea sus.

„Am divorțat! Am divorțat de bărbatul pe care l-am ales să mi fie sprijin! Suflet pereche! În brațele căruia am crezut că voi îmbătrani! Dar viața îți oferă lecții de învățat! Ne naștem să primim lecții! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubită de Dumnezeu și de voi și aștept de acum înainte liniște, echilibru, iubire, pace și armonie! Știu că cineva acolo sus mă iubește și voi avea parte de tot binele Pământului!”, a scris Anca, în luna iulie.

Citește și:

Ștefan Stan a devenit tătic! După ceva emoții, soția lui a născut

Ştefan Bănică, într-o nouă ipostază. Nu l-am mai văzut niciodată așa