Anca, ești parte a unuia dintre proiectele TV de mare anvergură. Ce reprezintă pentru tine participarea în show-ul ”Uite cine dansează”?
Este o mare bucurie, dar și o provocare personală, un fel de descoperire a mea ca femeie. Dansez cu mare pasiune și cumva îndârjire, pentru că vreau să-mi dovedesc că pot să mă depășesc. Sunt înconjurată de oameni frumoși, de un coregraf care dansează fantastic și care mi-a devenit unul dintre cei mai buni prieteni pentru totdeauna.
Ce ai simțit în momentul când ai intrat pe scenă, în fața juriului și a publicului, însă fără a putea dansa?
Am simțit tristețe și neputință și cumva o situație mai puțin placută. Sunt o fire luptătoare și-mi displace ca cei mici (n.a.: copiii ei – David, 14 ani, Sara, 7 ani, și trei împreună cu Adi Sînă – Noah, 3 ani, Ava, 2 ani, și Moise Petru, 10 luni) să mă vadă suferind. Sunt mama lor și indiferent de orice, eu trebuie să fiu puternică pentru ei, pentru noi!
Adi Sînă, soțul tău, ce spune despre toată această situație?
Din păcate, el nu a fost total de acord cu participarea mea la emisiune, tocmai că știa că fizic poate nu sunt pregătită. Dar după primul vals a fost foarte mândru și mulțumit că eu sunt fericită. Acum este alături de mine și facem tot felul de glumițe „cu cățelușul schiop”. (n.r.: verdictul consultului preliminar a fost ruptură de menisc. După testu RMN a primit două diagnostice: tendinopatie patelară și inflamație a meniscului intern)
Adi și copiii voștri sunt susținătorii tăi cei mai îndârjiți? Te urmăresc la fiecare ediție?
Clar că cei mici sunt „motorașele mele”, mă gândesc la ei înainte de primele secunde de dans. Ei sunt cele mai mari motivații ale mele în viață. Vin în fiecare emisiune și se bucură de reușitele noastre.
În familia voastră atmosfera este una plină de muzică, datorită lui Adi. Acum este și cu mai mult dans?
Așa este, noi ascultăm multă muzică acasa, o dimineață normală la noi începe în acorduri muzicale și pentru că așa-și doresc copiii. Haios este că acum și dansul are un rol important. Eu mai repet în bucătărie de teamă să nu uit coregrafiile, iar Sarah este publicul meu. (zâmbește).
Care este dansul preferat al tău și al soțului tău?
Cel mai frumos dans al nostru este dansul „atipic” de la nuntă, pe care l-am dansat în șapte: noi doi și copiii, pe piesa lui James Morrison, ”I Won’t let you go”. Este melodia noastră de suflet.
Nu există „nu pot”. Chiar și atunci când poate crezi că fizicul nu mai este aliatul tău.
Ce ai descoperit în plus despre tine de când participi în acest concurs?
„Uite cine dansează” mi-a adus multe, multe împliniri: prietenii adevărate, emoții de neuitat, bucuria lucrului bine făcut, iar în plan personal mi-am dat seama că nu există „nu pot”. Chiar și atunci când poate crezi că fizicul nu mai este aliatul tău, există motivații care te fac să-ți dorești să mergi mai departe.
Cine te-a impresionat în mod deosebit în show și de ce?
Coregraful meu, Nicolai, mă impresionează cu puterea lui de muncă, cu bunătatea și talentul lui! Părem că nu obosim niciodată și în ciuda faptului că eu prind destul de greu un dans nou, el este dispus cu eleganță să-mi stea alături ore în șir. Il admir foarte mult pentru talent și pentru relația frumoasă de dragoste pe care o are cu soția lui.
În prezent, care este cea mai mare dorință a ta?
Cea mai mare dorință este să mă bucur de fiecare zi așa cum e ea și să merg cât mai departe în această competiție, cu energie, pasiune și zâmbetul pe buze.
Competiția ”Uite cine dansează” poate fi urmărită lunea, de la ora 20:30, la Pro TV.
Credit foto: PRO TV