După ce s-a scris că Anca Serea și Adi Sînă ar avea probleme cu banii și că nu mai au cu ce să plătească școala copiilor, bruneta pare să confirme înformația și a luat măsuri în acest sens.
Anca Serea s-a retras de ani buni din televiziune pentru a se dedica creșterii celor șase copii ai ei, însă pentru că situația lor financiară nu arată prea bine, vedeta a decis să se întoarcă la meseria care a consacrat-o. Soția lui Adi Sînă revine pe micile ecrane. Începând de astăzi, 11 decembrie, ea va prezenta știrile sportive de la Prima Tv. Anca a mărturisit că este foarte bucuroasă că va reveni la pupitrul știrilor.
Soția lui Adi Sînă a declarat că a cântărit foarte bine această decizie, dat fiind că se afla în discuții și cu alt trust TV. În final vedeta a acceptat să intre la cârma știrilor sportive de weekend, întrucât timpul limitat din cursul săptămânii nu i-ar permite acest job. Vineri, 11 decembrie 2020, va avea loc prima ediție a Focus Sport prezentată de către Anca Serea.
„Decizia a fost bazată datorită oamenilor din spatele camerelor, cu care am o relație specială, cei care nu se văd. E o ambiție să mai dau ce pot având în vedere că am deja 40 de ani. Va fi doar pe weekend pentru că în timpul săptămânii n-aș fi putut să prezint. Mă leagă foarte multe amintiri și lucruri frumoase. Am cedat în detrimentul unui rating mare la un alt post de televiziune. Sunt fericită cu decizia luată și sper să fie bine”, a declarat Anca Serea.
Soția lui Adi Sînă, cunoscută în showbiz drept mama-eroină, și-a început cariera în modeling în 1999 când a participat la concursul Elite Model Look, pe care l-a și câștigat. Anca a apărut în emisiunea Andreei Marin, “Surprize, surprize” în rolul îngeraşului, iar ca actriță a jucat în piesa “Sangre ardiente”, la Teatrul Naţional.
Anca și Adi Sînă formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din România. Au împreună o familie numeroasă cu șase copii, de toate vârstele, iar cei doi vor să facă și al șaptelea copil.
„L-aş mai face şi pe-al şaptelea şi o să îl fac, cu siguranţă”, a declarat ea la Pro TV.
Citește și:
Anunțul făcut la TV de Gina Pistol. Ce se întâmplă cu ea acum?