Medicii bulgari au dus-o însă la un spital cu secție de Covid-19, fapt pentru care Anca a refuzat internarea. În cele din urmă, vedeta și soțul ei, Adi Sînă, s-au întors de urgență în România, a doua zi, iar Anca a fost internată la o clinică privată din București.

Soția Adi Sînă le-a povestit fanilor pe Instagram prin ce a trecut și care e starea ei, într-un video realizat pe patul de spital.

Anca Serea a fost testată și pentru COVID-19

„Am primit numeroase mesaje de la voi, de îngrijorare, pentru care vreau să vă mulțumesc. Din păcate, mă aflu la spital, am avut o problemă de sănătate. Nu știu câți dintre voi știți că eu am o anemie severă. Povestea este că am plecat cu Adi (n.r. Adrian Sînă, soțul ei) în Bulgaria, la o întâlnire. Am fost la Varna cu mașina. Am simțit că nu am o stare generală foarte bună. Adi a mers la farmacie, mi-a cumpărat niste calciu, magneziu, mi s-a făcut foarte rau, am vărsat. Am chemat ambulanța. Sistemul sanitar din Bulgaria este foarte defectuos. Nu știu dacă mă credeți, dar eram chiar pe marginea prăpastiei. Nu mai auzeam cu urechea dreaptă, nu mai vedeam cu ochiul drept, nu am mai putut să mișc mâinile și picioarele”, povestește vedeta.

„A durat o veșnicie până a venit ambulanța, Adrian s-a speriat și el foarte tare. Problema e că oamenii nu vorbeau engleză aproape deloc. M-au dus la un spital de acolo și m-au întrebat dacă vreau să stau internată 4 zile, că ei nu au nici cea mai vagă idee ce se întâmplă, era spital covid. Am refuzat să ne internăm, am mers la un alt spital, am stat peste noapte în Bulgaria și am ajuns cu greu acasă, în București. Acum sunt la spital, analizele sunt destul de slabe în ceea ce privește hemoglobina și cantitatea de fier. Hemoglobina am avut-o 5-6, știu că pentru femeile de vârsta mea este o valoare foarte mică, iar fierul l-am avut 5″, a povestit Anca Serea.

Anca Serea a avut nevoie de transfuzii cu sânge

Anca Serea a fost testată și pentru COVID-19, dar din fericire acesta a ieșit negativ, însă pentru că analizele i-au ieșit foarte prost, medicii au decis să-i facă transfuzii cu sânge.

Anca Serea a fost duminică externată și a  ajuns, în sfârșit,acasă la copiii ei, dar a  mărturisit că nu s-a refăcut complet.

„In sfârșit am ajuns acasa! Și… sunt puțin mai bine! Sanatatea este cel mai pretios lucru din viata unui om. Iar ultima saptamana mi-a demonstrat din plin cat de mult conteaza sa ai grija de tine, nu doar pentru binele tau, ci si pentru al celor care depind de tine sau al celor care tin la tine. Poate o parte din voi, prietenii de aici ati aflat ca am ajuns internata in spital din cauza anemiei. Este o problema de care stiam, dar nu i-am acordat niciodata importanta cuvenita. Corpul meu a vrut sa imi transmita mesajul ca muncesc prea mult, ma odihnesc prea putin si nu am tinut cont de tratamentul pe care ar trebuit sa il urmez constant. Simptomele pe care le-am resimtit de data aceasta au fost ca un dus rece. Am crezut efectiv ca… nu o sa-mi revin. Iar familia si foarte multi prieteni s-au ingrijorat nespus. Multumesc tututor pentru ca v-ati gandit la mine si poate v-ati rugat pentru binele meu. Va rog pe toti care cititi aceasta postare sa aveti grija de voi, sa nu credeti ca problemele de sanatate pe care le aveti dispar de la sine sau ca aveti timp sa va ocupati de ele luna viitoare, poate anul viitor. Sanatatea noastratrebuie sa fie o prioritate indiferent de orice! Va imbratisez cu dragoste, sa fim sanatosi”, a scris vedeta.

Din cauza acestui eveniment nefericit, Anca a fost nevoită să lipsească de la ziua de naștere a fiicei ei, Sarah, care a împlinit 13 ani.

 Anca este mama a șase copii: pe David (18 ani) şi pe Sara (13 ani) îi are din căsnicia cu afaceristul Filip Poplingher, iar pe Noah (7 ani şi jumătate), Ava (5 ani şi jumătate),  Moise (3 ani şi jumătate) și mezina Leah (11 luni) îi are împreună cu Adrian Sînă.

Citește și:

Vezi şi 10 mâncăruri pe care să le încerci când ești în Bulgaria, precum şi reguli de bună purtare în Bulgaria ca turist!

Citeşte şi locuri de vizitat în Sofia – cele mai apreciate obiective turistice!