Cum a fost să te transpui în rolul sultanei Kosem?
Kosem a fost cel mai provocator rol pentru mine. Ca și „Kösem”, și eu am sentimente diferite în viața de zi cu zi, care m-au făcut să o înțeleg foarte bine și cred că avem în comun faptul că facem lucrurile cu multă pasiune.
Care sunt sacrificiile pe care le-ai făcut pentru interpretarea rolului Kosem?
Mi-am dorit foarte mult să fiu implicată în acest proiect și nimic nu a reprezentat un sacrificiu pentru mine. Am făcut totul cu mare bucurie. Desigur, faptul că sunt tânără și am fost nevoita să merg din Grecia în Turcia, unde s-a filmat producția, a reprezentat un pas uriaș pentru mine, un pas care m-a făcut mai puternică. În ceea ce privește bariera lingvistică și faptul că a fost nevoie de învăț limba turcă nu a reprezentat o problemă pentru că am crezut în mine și am dat tot ce am putut pentru a învăța.
Cât timp ți-a luat să înveți limba turcă? O vorbești fluent?
Când am fost în Turcia nu știam nici un cuvânt în această limbă. Dar când am revenit în Atena (n.r.: orașul unde locuiește) anul trecut am început să iau lecții de limba turcă și acum am obținut două certificări cu note foarte mari.
Ai devenit model la 4 ani, iar în actorie ai debut la vârsta de 9 ani, în 2007 (serialul „Gia tin kardia enos angelou”). Cum e să fii celebru de mic?
Așa cum spun mereu, consider că faima nu contează foarte mult pentru mine. Desigur, faptul că am deja fani care mă sprijină este important, dar cel mai bine este să fac ceea ce îmi place și să fiu o sursă de inspirație pentru cei din jurul meu.
A urmat producţia grecească „To Nisi”, iar apoi „Kösem” (Turcia, 2015), care ți-a și propulsat cariera la nivel internaţional. Te-ai speriat vreun moment de așteptări, de expunerea media?
Viața mea este așa cum o doresc. Iau fiecare provocare așa cum vine și încerc să o îndeplinesc la potențialul ei maxim. Sunt un pic speriată de efectele acestei vizibilități, dar mai mult decât atât sunt încântată de ce am de făcut. Faptul că am devenit o figură publică înseamnă că mi-am asumat faptul că viața mea va fi expusă, dar încerc să controlez această expunere și să las viața personală să își urmeze cursul firesc.
Ai doar 19 ani. Cum ai reușit, inclusiv până acum, să îmbini studiile cu actoria?
Am finalizat școala anul trecut. Dar chiar și când eram la școală nu am renunțat la ceea ce îmi place să fac; am avut grijă și să îmi urmez studiile în mod conștiincios.
ANASTASIA TSILIMPIOU (KOSEM) a fost impresionată de România
Cum ți s-a părut recenta vizită în România?
Totul a fost ca un basm, m-am simțit extraordinar și am întâlnit oameni minunați. M-am îndrăgostit din nou de România și sper să revin cât mai curând!
Ai mai fost anterior pe tărâm românesc. Ce ai vizitat atunci?
Am avut un program destul de încărcat și nu am avut timp să fac tot ce mi-aș fi dorit. Am făcut însă cumpărături, am experimentat bucătăria românească și m-am bucurat de cea de-a doua mea țară.
Știi cuvinte sau tradiții românești învățate de la tatăl tău?
Bineînțeles că am învățat câteva tradiții de la tatăl meu. Am învățat și câteva cuvinte de bază, dar îmi doresc să învăț mai mult!
Și ce ți-ai dori să mai îmbunătățești?
Vreau să evoluez ca persoană. Învăț din greșelile mele, dar și din succesul de care mă bucur în prezent.
Cum ți-ai descrie viața așa cum este ea acum?
Incredibilă și plină de provocări.
Ce le transmiți cititorilor și telespectatorilor români care te-au urmărit la Kanal D?
Sunt fericită că i-am cunoscut. Voi încerca și de acum înainte să dau tot ce am mai bun, să îi fac mândri și sper să revin pe micile ecrane din România cu un nou proiect cât de curând.
ÎNTREBARE ÎNCUIETOARE
Care crezi că este cea mai mare calitate a ta?
Cred în „familie”. Acest cuvânt exprimă totul: iubire, compasiune, suport, dorința de a fi mai bun, intimitate, echilibru, rădăcini.
Nu pot trăi fără…
Familie – ”Fără familia mea nu aș fi în punctul în care mă aflu acum.”
Prieteni – ”Sunt binecuvântată să am câțiva prieteni adevărați care mă fac să mă simt specială. Mă simt extraordinar în compania lor, iar ei mă fac să fiu mândră că îi am alături.”
Actorie – ”Simt că scopul vieții mele este acela de a fi actriță. Așa mă exprim cel mai bine și îmi pot cultiva creativitatea.”
Credit foto: Kanal D