Îndrăgita cântăreață nu a avut deloc o viață ușoară.  S-a născut pe 6 iulie 1953, într-o familie numeroasă de oameni simpli și foarte săraci, în satul Bacioi, în apropiere de Chișinău. A fost cea mai mică din cei 11 frați ai ei și au avut parte de o copilărie austeră, care s-a înrăutățit după moartea tatălui ei, după cum a declarat Anastasia într-un interviu în Revista Tango.

SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

„Când a murit tăticul meu, eu aveam 14 ani. Suferea, de mulți ani, de ulcer… Mama, care-l iubise foarte mult, a făcut atunci o depresie îngrozitoare și a vrut să se sinucidă. Iar eu, care eram înca un copil, rămăsesem dezorientată, cu sufletul pustiit, fără cel mai puternic bărbat din viața mea. Eram foarte săraci, trăiam din munca câmpului”, își începe Anastasia povestea, precizând că nu prea mai avea nici cine să lucreze pământul pentru că surorile și frații ei, unii erau căsătoriți, pe la casele lor, iar alții, în armată.

 

Anastasia Lazariuc a lucrat ca femeie de serviciu până când a terminat zece clase

Trăiau cu greu de pe o zi pe alta, pentru că mama ei era foarte dărâmată și nu mai putea să facă nimic

„ A trebuit sa iau eu o decizie… Am acceptat propunerea directorului scolii de a lucra, cu jumatate de normă, după ore. Adica să fac curațenie în școală. La început îmi era rușine de colegii mei, îmi era teamă că vor râde de mine. N-au râs, dimpotrivă, mă ajutau și ei să spal dușumelele prin sălile de clasă. Am lucrat ca femeie de serviciu până când am terminat zece clase. Când m-am dus acasa cu primul salariu, mama a lăcrimat. Nu-i venea să creadă ca eu, un copil, pot să câștig  bani din munca mea. Asta i-a mai alinat durerea și a făcut-o, încet-încet, să-și revină. O vreme am trăit numai din banii câștigați de mine. Apoi, cei doi frați ai mei, care erau în armată, s-au întors și au putut să ne ajute, până s-au însurat“, a mai spus Lazariuc pentru Revista Tango.

 

După ce a terminat liceul, Anastasia a urmat Școala muzicală-profesională „Ștefan Neaga” din Chișinău, secția dirijat–coral, iar în 1982 a absolvit Institutul de Arte din Chișinău „Gavriil Musicescu”, facultatea Regie.  Vocea ei s-a făcut rapid remarcată, iar în scurt timp a ajuns solista orchestrei Radioteleviziunii din Moldova. De atunci cariera ei a avut o ascensiunea strălucitoare.  În anul 1992, Anastasia Lazariuc s-a stabilit în România unde a devenit cunoscută mai ales pentru duetele cu Mihai Constantinescu.

Anastasia nu s-a rermarcat doar cu talentul ei și vocea spectaculoasă, ci și cu frumusețea ei. Deși anul acesta împlinește 65 de ani, Anastasia Lazariuc arată fabulos.  Artista a dezvăluit care este secretul cu care își menține silueta din tinerețe.

Citește și: