Numai că, la un moment dat, totul s-a prăbușit, Vestea divorțului lor a luat prin surprindere pe toată lumea. Multă vreme, cântăreața nici nu a putut să abordeze subiectul. Durerea era prea mare. Acum, însă, încet-încet, viața revine la normal, iar artista poate vorbi pe marginea acestui subiect, chiar dacă cu multă discreție.

Într-un interviu recent, artista a lăsat să se înțeleagă că bărbatul cu care se visa până la final a călcat strâmb: „Eu m-am despărțit oficial de el pe 1 decembrie 2019. El a plecat de acasă, de fapt.

Ne vorbim, că avem 2 copii. Trebuie să ne vorbim.

Divorțul a avut loc undeva în luna aprilie anul trecut. Am suferit foarte mult”, a explicat ea la Pro TV.

Artista recunoaște că pentru el a venit în România, iar divorțul i-a arătat că, de fapt, era singură într-o țară străină. ”Am venit pentru el, nu pentru carieră. Am venit după iubire. Am venit îndrăgostită.

A meritat, merită în continuare. România este țara mea. Dar pentru prima dată m-am simțit singură în România”, a mai spus Analia Selis.

Anbalia-si-cei-doi-copii-ai-eiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

S-a izolat de toți și toate

Analia Selis a avut nevoie de un timp pentru a ”digera” noul statut de femeie divorțată, iar pentru asta a decis să se izoleze de tot ceea ce însemna viață socială și prieteni. S-a recules, a meditat asupra situației și a întors lucrurile pe toate părțile:

”În perioada de după despărțire am fost singură. Chiar nu puteam să vorbesc. Le-am zis prietenilor să-mi dea un pic de spațiu, pentru că aveam nevoie să fiu singură”, a adăugat Analia Selis.

Dar lucrurile încep să reintre în normal. Artista nu a renuțat la muzică nicio clipă. Cântăreața a cântat în ultimii ani în Lituania, Elveția și Germania, unde a fost prezentă pe scene mari la festivaluri importante. Acum, pregătește un concert în Cehia, proiect ce îi ocupă tot timpul, și a declarat că indiferent unde o va duce viața, România rămâne țara ei de suflet.

Vezi și Analia Selis, totul despre divorț! Ce a îndurat de la bărbatul pe care l-a iubit 17 ani. Sunt șanse de împăcare?

Citește și:

Cum a schimbat-o vârsta pe Mirela Vaida. Chiar ea recunoaște: ”Bat înspre 40 și cred că m-am cam liniștit”. Ce s-a schimat pentru vedetă

Isabelle Adjani, dependentă de operațiile estetice. Cum arată azi, la 66 de ani