Ana Baniciu și tatăl său, Mircea Baniciu, colaborează pentru prima dată și aduc în playlisturi o piesă sensibilă cu un mesaj deosebit: „Copilul”. Cei doi au mai împărțit scena în trecut, însă aceasta este prima lor piesă lansată împreună.

Nu este un secret faptul că cei doi artiști au o relație deosebită, în care respectul și dragostea sunt ingredientele principale, iar aceste sentimente te fac să simți intensitatea fiecărui vers. Cu muzica și textul compuse de către Ana Baniciu și Andrei Tostogan, „Copilul” te va purta într-o călătorie a nostalgiei, a serilor petrecute alături de cei dragi, în locul în care grijile nu aveau ce căuta.

ana-baniciu-mircea-baniciuSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Cu patul făcut/ Cu stele la geam/ Ce îmi amintesc de tot ce iubeam/ Până și ursul de pluș eu l-am păstrat/ Dar tot a plecat/ Copilul din mine” sunt o parte dintre versurile emoționante prin care cei doi artiști își revăd copilăria și lasă nostalgia vremurilor de demult să le inunde sufletul.

„Piesa asta nu e doar o piesă, este un dialog frumos între noi și o realitate! După mai bine de 20 de ani în care am fost întrebată cu fiecare ocazie «pe când o piesă cu tatăl tău?», am scris și această melodie alături de Andrei Tostogan! Îmi doresc din suflet să ajungă la cât mai mulți copii și părinți și să se bucure de cântecul acesta! E sinceritate pură!”, spune Ana Baniciu.

Cum sună piesa lansată de Mircea Baniciu și fiica lui, Ana Baniciu

„E prima piesă pe care o cânt împreună cu Ana și pentru asta sunt foarte fericit! Pentru că toată lumea o așteptă foarte mult, am cântat împreună cu Ana în spectacole, dar e prima piesă pe care o cântăm împreună! E o piesă emoționantă și ajunge la sufletul fiecăruia dintre noi”, mărturisește Mircea.

„A venit piesaaaa și eu, evident, plâng de emoție. Mama, am făcut piesă cu Tata! Am împlinit visul nostru! Piesa COPILUL e sinceritate pură! Dragi copii și dragi părinți, iubiți-vă… atât!”, a scris Ana Baniciu, pe Instagram. Mesajul este cu atât mai emoționant, cu cât mama Anei Baniciu nu se mai află în viață. Femeia a murit anul trecut, în luna mai.

Iubirea complicată dintre Mircea Baniciu și mama Anei Baniciu

Mircea Baniciu (73 de ani) s-a ferit de căsătorie după experiența nefericită cu prima lui soție, actrița Diana Gheorghian (62 de ani). Așa se face că relația cu mama Anei Baniciu nu s-a finalizat la starea civilă, însă solistul și-a schimbat părerea abia la 64 de ani, în 2014, când a luat-o de nevastă pe Alina Nemeș, care i-a dăruit și un băiețel. Într-un interviu mai vechi, din 2007, pentru Revista Tango, Mircea Baniciu a vorbit despre fiecare femeie care i-a marcat existența.

Ce spune Mircea Baniciu despre mama Anei Baniciu

„După anii ’88 -’89, după una dintre despărțirile mele cele mai ciudate, aceea de fosta mea soție, n-am prea mai acceptat sau dorit o relație stabilă, așezată, cu casă, cu copii, cu neamuri, cu socri, cu rude. Mi-a fost chiar teamă. Între timp, începuse să-mi placă degringolada în care trăiam și în care încercăm să iau cât mai mult de la viață. Dar, încet, încet, mi-am revenit (…)

Ana, primul meu copil, a apărut ca un moment foarte frumos în viața mea și îmi propusesem să mă liniștesc și să-mi fac un rost, așa cum e firesc. Dar nu s-a putut, din cauza neînțelegerilor cu mama ei. La început, lucrurile au mers bine, dar mai apoi am simțit că mă îndepărtez din ce în ce mai tare. Ana a rămas, în schimb, una dintre marile mele iubiri și sunt convins că relația noastră va continua în felul acesta, până la adânci bătrîneți”, povestea Mircea Baniciu, care a și recunoscut că mama Anei Baniciu l-a cucerit cu frumusețea și cu inteligența.

„E o femeie frumușică. Frumușică îi spun eu, pentru că asta e cuvântul care i se potrivește și e isteață, se ocupă intens de ea, mă mai ocup și eu, dar ghinionul nostru a fost să nu ne înțelegem”.

Întrebat de ce au decis, totuși, să facă un copil, în ciuda neînțelegerilor, solistul de folk a spus că sarcina nu a fost programată, dar că au decis amândoi să păstreze copilul. „Întotdeauna am mers pe ideea că e păcat să sacrifici un copil atunci cînd el e pe cale să se nască. Și-atunci am zis DA, adică am aprobat ideea de a duce sarcina până la capăt, pentru că pe undeva chiar îmi doream să am copii”, a mai declarat pentru Revista Tango, fostul membru al trupelor Phoenix și Pasărea Colibri.

Citește și: Ana Baniciu a dezvăluit motivul pentru care nu mai vrea să meargă la evenimente. Ce spune despre Dana Budeanu?

Citește și: Ce spune Mircea Baniciu despre viitorul său ginere. Cum a fost cerută în căsătorie Ana Baniciu (Video)