„Am furat startul anul acesta! Când ești născută la mijloc de iunie, știi că ziua ta e mereu un fel de start de sezon la mare. An de an, cât mai în preajma zilei mele de naștere mă sărbătoresc cu mare, plajă, pește și o amandină. Familie și prieteni dragi”, a scris Amalia Enache, în dreptul pozelor de pe Instagram, cu trei zile înainte să împlinească 47 de ani.
Știrista de la PRO TV s-a grăbit puțin cu petrecerea, pentru că de ziua ei a trebuit să fie la Cluj, la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania), festival cu tradiție, ce se desfășoară în perioada 14- 24 iunie.
Desigur, alături de ea, la mare, s-a aflat adorabilă ei fiică, Alma (8 ani), dar și tatăl acesteia, bărbatul cu care Amalia are o relație atât de specială și de frumoasă, pe care nu mulți o pot înțelege.
Știrista de la PRO TV a păstrat mereu misterul asupra identității tatălui Almei și nu a vorbit cu nume și cu prenume despre el. Se știe încă că acesta este Claudiu Anghel, fost make-up artist la PRO TV, însă Amalia nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația. Cert e că vedeta și fiica ei au făcut multe drumuri în Argentina, acolo unde Claudiu Anghel s-a stabilit, ba chiar au poze împreună, iar acest lucru a fost primit ca o confirmare tacită. Pe pagina sa de Instagram, Claudiu are fotografii duioase cu micuța Alma, dar și multe poze în care apare și Amalia.
Și de data aceasta, Claudiu apare la ziua de naștere a Amaliei, cu micuța Alma în brațe, toți 3 fiind asortați, în ținute albe cu dungi negre. TVMania.ro publică pozele de familie cu Alma, Amalia și Claudiu.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/06/amalia-enache-aniversare-7.jpg)
Ce spunea Amalia Enache despre tatăl fetiței ei
Învitată la podcastul lui Mihai Morar, în urmă cu doi ani, Amalia Enache a vorbit pentru prima oară despre tatăl copilului ei. Bărbatul locuiește în Argentina, însă distanța nu este un impediment pentru relația lor. Relație de prietenie, de suflete pereche, și nu neapărat una romantică.
„Eu am știut, foarte clar, cine este cel mai bun om din lume, pe care eu îl cunosc, și cine este cel mai bun tată posibil, pentru copilul meu și cu cine am o legătură sufletească dumnezeiască. Suflet-pereche, în general, nu e exagerat. E ceva ce există, doar că noi credem că suflete-pereche e neapărat ceva, într-o poveste clasică și definitivă.
Fiecare poveste de iubire are definiția ei, și fiecare are un timp al ei. Ea rămâne suspendată în timpul ăla. Unele povești de iubire, am crede că se încheie, dar ele, în timpul acela în care au fost, nu s-au încheiat niciodată. Cred eu. Ale mele așa sunt.
Noi trăim împreună cu acest copil. Copilul îl faci cu acel om în care ai cea mai mare încredere din lume, că niciodată nu va trăda binele suprem al copilului.
Dar, în același timp, sunt și omul iubirilor mistuitoare. Și nu neapărat din iubirile mistuitoare se poate naște și o echipă pe viață. Eu am știut foarte clar cine este cel mai bun om din lume, pe care eu îl cunosc, și cine este cel mai bun tată posibil pentru copilul meu”, a povestit Amalia Enache în cadrul podcastului.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Vezi pe Libertatea subiectele la matematică la Bacalaureat 2024 şi subiectele la istorie la BAC 2024!
Urmăreşte pe Libertatea rezolvarea subiectelor la matematică la Bacalaureat 2024!