Artista a postat pe Instagram un mesaj de mulțumire către avocata sa, în care, totodată, își anunță fanii că cei doi copii pe care îi are cu Alexandru Ciucu vor avea domiciliul la ea.

”Mi-am recapatat linistea, instanta a decis stabilirea domiciliului fetitelor la mine. Ii multumesc avocatei mele Nicoleta Popescu pentru implicare si va multumesc voua tuturor pentru sustinere ?”, a scris artista, vizibil emoționată, pe Instagram, în urmă cu puțină vreme.

Așa cum era de așteptat, felicitările au început să curgă, toată lumea fiind de acord că așa este firesc – copiii trebuie să rămână cu mama.

Alexandru Ciucu ceruse custodia fetițelor. Ce motiv a invocat

Amintim că Alexandru Ciucu, care, iată, sfârșește al doilea mariaj, a cerut instanței ca până la finalizarea procesului de divorț cei doi copii pe care îi are împreună cu vedeta să rămână cu el.

Motivul invocat de Ciucu era faptul că el locuiește într-o casă mult mai mare decât cea a Alinei. După despărțire, solista Alina Sorescu  s-a mutat într-un apartament din București, în timp Alexandru Ciucu a rămas în vila somptuoasă, de jumătate de milion de dolari, în care locuia familia, în Pipera.

“Dragii mei, nu voiam sa comentez pentru ca, asa cum stiti cu totii, am fost inca de copil un om discret, cu un parcurs serios si m-am tinut departe de scandaluri.  Avand in vedere ca au aparut informatii eronate in presa, este nevoie sa fac o precizare. La inceputul anului am introdus actiunea de divort, iar in cadrul acestui proces sotul meu a intentat acum o ordonanta presedintiala, in care cere domiciliul fetitelor noastre la el pana la solutionarea in instanta a procesului”, scria recent pe Facebook Alina Sorescu.

”Voi face tot posibilul sa imi protejez fetitele, sa muncesc pentru a le creste si sa le educ armonios, ca si pana acum. Le multumesc parintilor mei care sunt alaturi de mine si tuturor celor care in aceste zile mi-au trimis mesaje de incurajare”, a mai transmis Alina Sorescu.

Zvonuri despre divorțul celor doi există de ceva vreme. Din păcate, acestea au fost confirmate și iată că încă un cuplu celebru de la noi își spune ”adio”. Soții Ciucu au împreună două fetițe: Elena Carolina, născută în 2014, și Ana Raisa, venită pe lume pe 20 aprilie 2016.

12 ani a durat mariajul lor

Căsătoriți din 2010, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au cunoscut în 2008, în culisele Cerbului de Aur, unde ea era unul dintre prezentatori. În ultima zi de festival, le-a făcut cunoștință Cătălin Botezatu, după ce Alexandru Ciucu se arătase interesat de Alina Sorescu.

”În 2008 eram la Cerbul de Aur. Acolo l-am cunoscut pe Alexandru. Cătălin Botezatu ne-a făcut cunoștință. El a fost nașul, dar dacă nu e însurat nu a putut să ne fie naș cu adevărat. Dar el e nașul spiritual, de fapt.

Nunta am făcut-o în 2010. ne-am cunoscut în 2008 și m-a cerut de soție fix un an mai târziu. Și la încă un an am făcut nunta”, povestea la un moment dat cântăreața.

Tot ea povestea, în urmă cu doi ani, cum funcționează ei, ca și cuplu. „Într-o familie trebuie să fie un echilibru. La cât este el de artist, atât de mult sunt eu calculată. Prin comparaţie suntem foarte diferiţi. Mai ales de când avem doi copii. Eu sunt foarte organizată”, declara ea la un moment dat. Iată însă că nu a fost de ajuns pentru ca acest cuplu să dăinuie.

Vezi și Cum arată fetițele cuplului Sorescu – Ciucu. Suma colosală pe care părinții aflați în divorț o investesc în educația lor

Citește și:

VIDEO Viorica Dăncilă face declarații tulburătoare despre adopția fiului: „Au spus că am cumpărat un copil”

Tania Budi, despre infidelitate: “Mi s-a întâmplat să iert lucrurile astea”. A înșelat și ea?