În podcastul lui Cătălin Măruță, Alina Sorescu a dezvăluit că, atunci când mergea cu fostul soț la cumpărături, fiecare plătea pentru el. Iar lucrurile nu se opresc aici.
”Aveam până și două frigidere diferite în casă, ca să se înțeleagă. Frigiderul meu și frigiderul fetițelor. Când au venit părinții mei să mă ajute cu fetițele (…) un frigider era al lui. Dacă mergeam la cumpărături, noi ne puneam separatorul.
Eu m-am întreținut din banii pe care i-am câştigat înainte să încep căsătoria cu el și din banii pe care îi câştigam din şcoala de muzică pentru copii. M-a lăsat, a zis că poate rămâne la o mică grădiniță și rămâne undeva mică, nu crește (n.r. se referă la afacere).
Da. (plătea la casă separat n. red.). Asta știau toți, cei care veneau în casă, și menajera, toată lumea. Mă întrețineam pe mine, plus lucruri care țineau de fetițe.
În momentul în care au apărut fetițele, știe toată lumea că nu poate o femeie singură să crească și doi copii, să am şi activitate profesională, să pot să și plec să câștig bani, să ai grijă și de tot ce înseamnă casă, așa că aveam nevoie de ajutor. Culmea, dacă la început m-a îndepărtat de părinții mei, văzând că nu e ușor cu un copil, el a fost cel care a zis: „să vină şi părinții tăi să ne dea ajutor”. Întâi mama mea, apoi, când am avut-o și pe Raisa, „hai şi tatăl tău, că e tânăr, în formă, poate să ne ajute cu drumuri, cu mașina, cu aprovizionare prin casă, cu ce ai nevoie”. Atunci părinții mei contribuiau în casă cu tot ce era nevoie”, a povestit artista, care a divorțat în 2022, după, peste un deceniu de căsnicie.
De ce a ”lăsat-o” să facă școala de muzică
„El nu mă lăsa și nu mă încuraja în cariera mea, dar m-a lăsat să fac școala de muzică pentru copii, pentru că eu de acolo îmi câștigam banii pentru a mă întreține, pentru că eu m-am întreținut singură în timpul căsătoriei cu el. Noi nu aveam banii la comun sau cum se spune”, a mai spus artista.
Și seria dezvăluirilor nu se oprește aici, Alexandru Ciucu desființându-și soția pe toate planurile, în timpul căsătoriei. „Nu mai aveam bucuria de a respira, de a fi, de a cânta, nu mai aveam bucurie să cânt. Am redescoperit muzica acum. Parcă zici că am început să cânt ieri. (…)
Cred că se vedea și cum mă îmbrăcam. Îmi spunea că de ce mă îmbrac cu aia, îmi zicea să îmi pun pulovere, rochițe simple și îl ascultam. Credeam că da, el știe mai bine. Când voiam să mă îmbrac mai modern, râdea, mă lua în râs chiar și în fața cunoscuților”, a mai spus Alina Sorescu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2025/02/alina-sorescu.jpg)
Alina Sorescu, totul despre episodul violent al lui Alexandru Ciucu
Mai mult, tot în cadrul podcast-ului realizat de Cătălin Măruță, Alina Sorescu s-a referit și la episodul violent al lui Alexandru Ciucu, despre care a vorbit și recent, dar tangențial, fără a oferi prea multe amănunte. Se pare că bărbatul a avut momente în care și-a ieșit de tot din fire, însă din fericire violența fizică nu s-a revărsat asupra artistei sau fetițelor pe care le au împreună, ci asupra unor obiecte din casă.
„Alina Sorescu: Eu când m-am căsătorit, m-am căsătorit cu gândul să fie pentru totdeauna. Eu nu m-am gândit niciodată că o să ajung aici. Nu mă simțeam respectată, mă umilea, mă jignea, mă descuraja, mă șantaja. Eu nu mai cântam, nu mă lăsa, mă descuraja. Îmi spunea că nu sunt în stare, că ce fac eu la televiziune, că vrea să-mi distrugă relațiile de colaborare și prietenie. Mă lua în râs chiar și public, în fața cunoscuților.
Cătălin Măruță: El îți spunea «Te iubesc!»?
Alina Sorescu: Știi unde? În public, era un alt om.
Cătălin Măruță: Și nu îi spuneai «Știi, Alexandru, sunt nefericită. Haide să vedem ce facem»?
Alina Sorescu: Dar nu conta cum mă simt eu, niciodată. Eu nu numai că nu existam, eram anihilată, umilită, jignită non-stop. În fața fetițelor, gândește-te că îmi vorbea urât în fața fetelor și da, a avut și un moment în care a fost violent fizic. Nu asupra mea, dar asupra unor obiecte din casă. (…)”, a dezvăluit Alina Sorescu.
Imagini de la nunta fastuoasă Alinei Sorescu. Nimeni nu anticipa ce avea să urmeze
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2022/05/nunta-alina-sorescu-alexandru-ciucu-5.jpg)
Alina Sorescu, despre sarcasmul și cinismul din familia extinsă: „Fosta soacră se temea că voi avea soarta Mădălinei Manole…”
Și în același podcast, Alina Sorescu a mai făcut o dezvăluire tulburătoare, referindu-se la soacra ei:
„Mama lui îi spunea la un moment dat un lucru care m-a marcat. Eu sunt născută în aceeași zi cu Mădălina Manole, pe 14 iulie. Dumnezeu s-o ierte! Și mama lui îi spunea: Ai grijă, că fata asta o să ajungă ca Mădălina Manole”, a mai spus ea în podcast.
Cântăreața a explicat că, fiind în zodia Rac, împărtășește aceeași sensibilitate pe care o avea și Mădălina Manole, iar acest lucru ar fi făcut-o vulnerabilă în fața problemelor – credeau cei din jur.
„Noi, femeile rac, avem o sensibilitate dusă la extrem. Simțim foarte intens orice, chiar dacă nu ne exteriorizăm. Ținem, acumulăm, până când, dacă nu ai oamenii potriviți lângă tine, ți se pune un văl pe față și spui că gata, nu sunt în stare, nu mai pot să mai lupt”.
Întrebată de Cătălin Măruță cum a aflat despre temerile fostei soacre, artista a răspuns clar: „Da, da. Îmi spunea mie că i-a spus lui.”
În prezent, Alina Sorescu nu mai are nicio relație cu foștii socri, Alexandru Ciucu fiind cel care i-a interzis să mai ia legătura cu ei. Asta, chiar dacă în trecut aceștia participaseră inclusiv la ședințele de la psiholog cu ei doi.
”Am încercat să fac tot posibilul, nu doar din declarațiile de la televizor, și în viața noastră reală, ca lucrurile să funcționeze. Am mers la psiholog, la tot ce se putea face, însă nu pot să trag doar eu, trebuie să fie doi care să tragă.
Am fost amândoi la terapie. Am fost până și cu părinții lui. Eu cu părinții lui, pentru că așa a considerat că trebuie, văzând situația din familia noastră.
Părinții lui Alexandru sunt puțin mai în vârstă, nu au fost implicați în viața fetițelor foarte mult. Nici acum nu sunt foarte implicați.
Din păcate, nu mai țin legătura cu ei acum, pentru că Alexandru nu ne permite acest lucru. Ei m-au susținut foarte mult în încercarea mea de a face ca lucrurile să meargă. Am făcut (terapie – n. red.) chiar de dinainte să se nască fetița cea mare, Carolina”.