Au fost niște luni pline în familia Alinei Sorescu, iar aceasta recunoaște că că 2020 a fost un an complicat, însă a lăsat de înțeles că e fericită în continuare alături de Alexandru, cu care are două fetițe superbe, și face deja pregătirile pentru ziua lui de naștere.

„2020 a fost un an complicat pentru noi toți, însă eu am fost și sunt optimistă. Cred că cine este puternic și echilibrat poate trece peste orice. Chiar dacă nu am mai avut ocazia să cânt pe scenă la evenimente, mi-am canalizat energia spre a face piese, spre cursurile mele de muzică, spre comunitățile mele online și spre a fi alături de fetițele mele la școala/grădinița de acasă. Trupa mea “Picii lu’ Soreasca” a funcționat după noile reguli de distanțare și am reușit să avem totuși foarte multe activități: am filmat în aer liber videoclipul nou “Suntem Picii lu’ Soreasca” cu mare succes pe YouTube și împărțiți pe grupe mai mici am colindat toată luna decembrie”, a declarat Alina într-un interviu pentru click.ro.

126993620_3559242540785786_6341929614367362005_oSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Întrebată dacă s-au gândit și la al treilea copil, Alina Sorescu a răspuns fără să stea pe gânduri că familia lor este completă așa cum e. „Am o viață împlinită cu cele două fetițe și cu proiectele pe care le fac”, a mai spus Alina..

Artista are și o veste bună pentru fani. Ea a anunțat că a revenit pe micul ecran. Alina are acum emisiune săptămânală la TVR cu emisiunea „Alina și picii ei”.

„Eu am crescut în TVR. În copilărie cântam în MiniSong și după ce Ioan Luchian Mihalea a plecat dintre noi, am început să apar în emisiunile de week-end pentru copii ale Televiziunii Române. Ulterior, la propunerea domnului Valeriu Lazarov, am devenit prezentator TVR, fiind gazdă a multor emisiuni (întâi „Ploaia de stele”, „Matinal de vacanță”, „Tonomatul de pe 2”, „Portativul piticilor”, „Ora fără catalog”… și festivaluri („Eurovision”, „Cerbul de Aur”, „Callatis”, „Mamaia Copiilor” etc.). Sunt fericită că am reluat tradiția colaborării și că “Alina și picii ei” intră în casele oamenilor în fiecare sâmbătă de la 11:00 pe TVR 1. Practic, acum copilul TVR-ului s-a făcut mare. Sunt pentru prima dată și realizatorul unui program de televiziune și mă bucur că am ocazia să pun în practică tot ce am învățat în acești ani”, a mai spus Alina pentru click.ro.

Citește și:

Îl recunoști? Acum e un cântăreț celebru de la noi, dar aici nu avea mai mult de 17 ani!

Cum arată vila în care s-a mutat Oana Roman. Camera Isabelei e superbă