Vedeta, în vârstă de 39 de ani, a făcut o formă gravă a bolii și a mărturisit că regretă că nu s-a vaccinat. Ea a ajuns la spital pentru că nu mai putea să respire. Ea a zis că boala a început cu dureri în gât și dureri în capul pieptului.

„Regret foarte mult că nu am făcut vaccinul. Simptomele mele au început cu dureri în gât, dureri în pept, îmi ardeau plămânii, febră, dureri de cap. Aseara am venit de la spital, mi-au făcut perfuzii, mi-au făcut analize la plămâni și au văzut că plămânii sunt afectați. Acum sunt acasă. O lună de zile trebuie să stau în casă. Și fac tratament pentru plămâni. Și acum când respir simt că ceva mi s-a rupt, că nu mai sunt cum eram înainte și chiar îmi e frică…”, a declarat Alina, într-un interviu pentru Antena 3.

model-actrita-alina-puscau-infectata-covid-728929SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Mi-a afectat plămânii, amândoi plămânii, virusul, şi-mi este foarte greu să respir. Când respir, mă doare aici în capul pieptului ca şi cum ceva s-a rupt. Este foarte, foarte greu virusul ăsta. Eu n-am fost niciodată aşa bolnavă.”, a mai spus vedeta pentru sursa menționată.

Vedeta e convinsă că dacă nu mergea la spital ar fi murit în casă. „Dacă nu mergeam ieri la spital, eu muream în casa. .Așa mi-au și zis. Mesajul meu este să vă apărați de acest virus, pentru că există. Regret că nu m-am vaccinat, vreau să-l fac după ce termin, vreau să fac vaccin”, a mai spus Alina.

„Am fost externată pentru că sunt foarte mulți oameni bolnavi și aveau nevoie de pat. M-au trimis acasă, iar acum iau tratamentul acasă. Nu am niciun fel de putere, doar foarte puțină, să-mi fac de mâncare și să mă întorc în pat. Asta e singura energie pe care o am. Mi s-a fisurat ceva în capul pieptului și mi-e greu să respir”, a continuat. „M-am speriat, n-am știut ce să fac. Am zis că dacă eu sunt în situația asta, poate și altcineva acasă e în situația mea și poate îl încurajez să meargă la spital. Eu n-am vrut să mă duc la spital, pentru că am auzit atâtea povești și am zis să iau antibiotic și să mă fac singură bine”, a mai spus Alina, și în emisiunea lui Măruță.

Alina Pușcău trage astfel un semnal de alarmă și face apel la români să se vaccineze dar și să respecte măsurile de siguranță.

”Este foarte greu, foarte greu, extrem de greu! Nu este de joacă!”, a povestit actrița, în lacrimi, într-un video postat pe rețelele sociale.

”Luați-l în serios, faceți vaccinul, aveți grijă, că e foarte periculos virusul ăsta! Te distruge, îți distruge tot în organism! Mi-a atacat plămânii, mi-a atacat rinichii, este extrem de greu să pot să respir, să pot să vorbesc!. Azi este a noua zi și este foarte greu! Abia pot să mănânc, mă uit la televizor ca să nu mă simt singură în casă…

Este foarte greu! Abia pot sta în picioare să merg la baie! Am tulpina Delta și este extrem de greu!

Am dureri de cap, vărs, îmi curge sânge din nas… Este cel mai greu lucru pe care l-am experimentat în viața mea”, a povestit Alina și pe contul de Instagram.

„Acum sunt acasă, în siguranță, vă mulțumesc pentru toate rugăciunile voastre, au însemnat foarte mult pentru mine și m-au ajutat să lupt împotriva acestui virus. Vă mulțumesc”, le-a mai transmis Alina fanilor, printr-un mesaj postat pe Instastory.

Citește și:

Mihai Morar este tot mai în formă, la 40 de ani! A spus și care e secretul său: ”Lăsați bărbații să facă…”

Monica Bârlădeanu, despre minunea care a avut loc în familia ei. Cum și-a readus actrița vărul la viață, la sfatul duhovnicului