A pornit în viață văzând modele greșite, iar de aici, spune ea, se trag și greșelile ei ulterioare, inclusiv în ceea ce privește relațiile.

Deși în prezent viața sa pare că este perfectă, Alina Pușcău a avut o copilărie grea. Invitată în cadrul unui podcast, supermodelul și-a deschis sufletul și a vorbit deschis despre momentele dificile prin care a trecut până la vârsta de 41 de ani și despre traumele din copilărie care i-au marcat viața.

‘’Venind dintr-o familie în care tata era alcoolic și o abuza pe mama verbal și fizic… Am văzut chestia asta la părinți și m-a șocat.

La vârsta de 4 ani i-am spus mamei mele «Cum poți să stai cu cineva care vorbește așa cu tine?» și mi-a zis că-l iubește. Eu am crezut că asta este iubire și asta atrăgeam în relațiile mele, de asta zic relații toxice, pentru că eu atrăgeam ce vedeam la părinți, nu atrăgeam ce sunt eu sau ce pot să devin eu.

Mi-a fost foarte greu. Eu până la vârsta de 34 de ani am avut grijă de mama mea.

Mama a încercat să mă avorteze de vreo 3 ori și mi-a zis că mama ei i-a spus să mă lase să fiu în viață, pentru că eu o să-i salvez viața ei și până la 34 de ani asta am făcut’’, a mărturisit Alina Pușcău în cadrul podcastului ‘’Fain&Simplu‘’ realizat de Mihai Morar.

Alina Pușcău, despre accidentul de la 6 ani, care i-a marcat viața

Nu a fost singura ei traumă. La vârsta de 6 ani a suferit un accident de mașină, cu urmări pe termen lung.

Deși a mărturisit că provine dintr-o familie disfuncțională, accidentul a reprezentat momentul în care ea s-a simțit iubită de către părinții săi.

‘’La 6 ani de zile am avut un accident de mașină care m-a marcat foarte mult. Am stat în spital 3 luni și mi-a fost foarte greu.

În weekendul acela trebuia să încep școala și având accidentul acela, lovindu-mă la cap, stând în gips 3 luni, m-a afectat foarte mult și am fost foarte introvertită, nu am putut să vorbesc cu nimeni, luam medicamente pentru memorie.

A fost o perioadă foarte grea din viața mea și cred că acolo a fost blocajul meu emoțional. Am mers mai târziu la școală, am pierdut un an, dar tot la fel eram blocată. Am fost blocată foarte multe timp. (…)

Momentul accidentului. Atunci am primit iubire de la părinți, atunci părinții s-au îngrijorat și au stat mai mult lângă mine’’, a povestit vedeta.

Timp de 5 ani nu a vorbit cu tatăl său

Alina Pușcău a vorbit în cadrul podcastului despre relația pe care a avut-o cu tatăl său, la 11 ani de la moartea acestuia. La un moment dat admite că a întrerupt orice legătură cu acesta, timp de 5 ani.

”Tatăl meu, când bea, era foarte agresiv, dar când nu bea era un om foarte bun. Când au divorțat părinții și i-am luat casă mamei mele, eu nu am mai vorbit cu tatăl meu 5 ani de zile.

După aceea am primit un telefon și am aflat că a decedat.

Încerca să mă sune în fiecare zi, dar nu am vorbit niciodată, nu i-am răspuns, pentru că aveam foarte mult egoism și eram foarte mult rănită.

Am învățat în viață că trebuie să lași ușa aia deschisă, pentru că niciodată nu știi ce se poate întâmpla. Părinții noștri sunt sfinți și noi trebuie să-i apreciem și să-i înțelegem de unde au venit. Dar a fost greu în perioada aia să înțeleg chestia asta, pentru că, din copilărie, am avut foarte multă furie, foarte multe răni pe care a fost foarte greu să le gestionez’’, a precizat modelul.

Moartea tatălui, cel mai dificil moment din viața sa

Cu toate că nu a avut o relație apropiată cu tatăl său și a decis ca în urma divorțului părinților său să întrerupă orice formă de comunicare cu acesta, decesul tatălui său a reprezentat cel mai greu moment din viața sa.

De-a lungul timpului a trăit cu gândul că este singura vinovată în relația cu tatăl său, însă a încercat să depășească momentele dificile și să-și găsească sensul vieții prin intermediul meditațiilor.

”La mine a fost când tatăl meu a decedat și aveam foarte mult egoism, pentru că nu voiam să vorbesc cu el, și atunci am crezut prima oară că e vina mea, dar după aceea mi-am dat seama că nu e bine să țin ura asta și presiunea asta în mine și să-l accept și iubesc așa cum era, pentru că e tatăl meu.

A fost un moment foarte greu pentru mine și am crezut că eu sunt de vină. Am încercat să fac meditații, să încerc să mă descopăr, să mă conectez cu sufletul’’, a mărturisit Alina Pușcău în același podcast.

Vezi și Alina Pușcău, marele regret, la 10 ani de la moartea tatălui său: „I-am divorțat pe părinții mei și tatăl meu în fiecare zi voia să vorbească cu mine” Nu i-a răspuns la telefon până a fost prea târziu

Citește și:

Și despărțită (abia se logodise) și operată! Ce a pățit vedeta noastră într-o zi în care nicio femeie nu ar trebui să fie singură sau tristă

Fiul cel mic al Claudiei Pătrășcanu și al lui Gabi Bădălău va fi operat săptămâna viitoare: ”Suntem cu mari emoții. Doamne ajută să fie bine!”