Fosta concurentă de la „Asia Express” a declarat pentru Antena Stars că ea și soțul ei, Raul, au decis ca botezul să fie un eveniment restrâns, în care să fie înconjurați doar de cele mai apropiate persoane.
Cât despre locul pe care l-au ales să se desfășoare botezul, Alina Ceușan a mărturisit că deocamdată nu știe, însă dacă evenimentul ar fi avut loc în aprilie, cu siguranță, ar fi fost organizat chiar pe terasa casei lor, așa cum s-a întâmplat și în cazul cununiei civile.
O varinată, pe care cel mai probabil vor merge, este Clujul, a mărturisit ea. ”Pentru botez m-m gândit la un evenimt intim, foarte intim, în familie. Vom fi doar eu, Raul, nașii,părinții și frații.
Am vrut să-l facem în aprilie, dar am zis că este foarte târziu. Voiam să facem ceva asemănător cu ceea ce am făcut la cununia noastră civilă, tot restrâns, acasă, pe terasa noastră, însă momentan nu ne-am hotărât.
Cel mai probabil o să-l facem acum, destul de repede, pentru că au trecut cele șase săptămâni. Încă este o discuție, dar eu sunt de părere că botezul este făcut pentru a binecuvânta copilul, nu trebuie să fie mare tam tam, mai ales cu legile de față, este potrivit să fim doar în familie.
Ne-ar fi plăcut să avem acest eveniment la restaurant, dar o să-l facem acasă, la Cluj”,a spus Alina Ceușan.
Vezi și Cum a slăbit Alina Ceuşan după naştere: „Am avut 71 de kilograme când am mers să nasc…”
Citește și:
La 39 de ani, Rocsana Marcu a luat o decizie radicală. E mamă singură, dar n-a contat
Cum a reacționat George Burcea când a aflat că Andreea Bălan a ajuns iar pe patul de spital