De când este împreună cu viitoarea lui soție, Medana, artistul acordă o atenție deosebită felului în care arată său. Și nu e modest, arătând tuturor ce bine se simte în pielea sa.
Astfel, Alin Oprea a “scăpat” pe net câteva instantanee în slip, de la plajă, la Veneția, unde fost împreună cu iubita lui.
„Orice realizare, mică sau mare, are stadiile sale de dificultate sau de triumf: un început, o bătălie și o victorie”, a fost mesajul care a însoțit poza la bustul gol a lui Alin Oprea.
În același timp, iubita lui, Medana, a realizat niște poze extrem de provocatoare în vacanță, în care își arată trupul, bustul generos și fericirea de pe chip. Ai zice că cei doi fac întrecere când vine vorba despre corp, dar nu e cazul, a mărturisit el pentru Click!.
„Nu fac concurență cu iubita mea pentru că noi suntem într-o echipă, nu într-o competiție. Noi mereu ne susținem și ne încurajăm reciproc”, spune artistul.
„Medana este într-adevăr cea care are grijă de mesele mele când suntem acasă și îmi gătește zilnic cele 4 feluri de mâncare de la care încerc să nu mă abat nici în concedii.”, a mai dezvăluit artistul.
Ce dietă au Alin Oprea și iubita lui, Medena
Dar ce conțin totuși cele 4 feluri de mâncare de la care nu se abate Alin Oprea.
„Fiecare masă trebuie să conțină o anumită cantitate de proteine, carbohidrați și vitamine/minerale, din surse cât mai diversificate.
1. Mic dejun: 3 ouă (fierte/omletă/ochiuri), 1 felie pâine integrală, salată asortată (roșii, castraveți, ardei, ceapă) și o combinație de 100 mg fulgi de ovăz cu iaurt cu 0% grăsime.
2. Masa de prânz: Piept de pui sau curcan la grătar, orez, salată de varză.
3. Masa de după-amiază: Carne de vită la grătar sau la cuptor, cartofi, salată de verdețuri (rucola, baby spanac, salată verde, etc.).
4. Cina conține peste la grătar (somon/păstrăv/dorada/ton), o lămâie, o felie de pâine integrală, salată.
Dimineața, pe stomacul gol, beau 1 litru de apă, ce conține o lămâie stoarsă, 20 grame glutamină, o lingură de oțet de mere și 1g vitamina C. După antrenamentul de la sală iau un shake de proteină izolată, cu aminoacizi esențiali și glutamină.
Zero alcool, zahăr și grăsimi săturate.
Antrenament intens de 5 zile pe săptămână, timp de 3 luni, pentru creștere în masă musculară, urmate de 3 antrenamente pe săptămână următoarele 3 luni, pentru menținere. Și acest ciclu se repetă.
Fac 3 antrenamente cardio pe săptămână permanent, la care se adaugă înot și alergare în aer liber ocazional”, a povestit Alin Oprea pentru aceeași sursă, dezvăluind astfel meniul cu care se menține în formă la 50 de ani.
Își retușează sau nu pozele?
Și ca să nu existe dubii legate de poza cu el cu pectoralii la vedere, despre care unii cârcotași ar putea spune că este prelucrată, artistul a ținut să precizeze că după trei ani în care a făcut sport intens și a avut o alimentație ca la carte, rezultatele nu au încetat să apară.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2022/08/poza-in-slip.jpg)
„Legat de poză, nu au decât să spună ce vor cârcotașii. După 3 ani de sport intens și o dietă echilibrată, e normal să se vadă și rezultatele.
Mă văd zilnic mii de oameni la evenimente și pe plajă, cum aș putea să accept orice procesare a unei poze cu mine atâta timp cât atâția oameni văd realitatea?
Din păcate pentru cârcotași (care oricum sunt extrem de puțini și joacă pentru „partea adversă”), vor trebui să accepte faptul că unii oameni, dotați cu ambiție, determinare și voință de fier, chiar pot ajunge la astfel de rezultate și după 50 de ani.
Într-adevăr, este extrem de greu, e un adevărat regim militar, ca la „forțele speciale.”, a mai spus Alin.
Citește și: