După 23 de ani de relație, Alin Oprea și Larisa, fosta lui soție, au divorțat legal, iar artistul le-a cerut hotărât judecătorilor ca fosta lui parteneră să nu-i mai poarte numele, pe care „nu-l merită din nici un punct de vedere. Nici legal şi nici moral”, după cum spune solistul de la Talisman, care între timp și-a refăcut viața și trăiește cele mai frumoase clipe. Deși încă nu e căsătorit cu iubita lui Medana, o consideră deja soție, unica sa soție. Așa că e firesc să nu-și dorească ca pe ”fosta” să o cheme la fel.
„Partajul este un proces distinct ce se va judeca, ulterior. Am de gând să recâştig absolut tot ce mi se cuvine în mod legal, după munca mea de o viaţă şi toate sacrificiile făcute.
Dacă aş fi fost tratat cu recunoştinţă şi respect, nu aş mai fi avut nici o pretenţie. Fiind tratat în stil „mafiot”, voi lăsa legea să repare toată nedreptatea ce s-a abătut asupra mea”, declară sus și tare alin Oprea.
Totul până la infidelitate
Reamintim că, acum un an, Alin Oprea și-a acuzat fosta soție de infidelitate. De asemenea, artistul a declarat că Larisa avea un comportament agresiv și greu de controlat.
”Am fost înzestrat cu o putere de sacrificiu ieşită din comun, reuşind să suport un temperament coleric, un caracter dominator şi agresiv, acceptând până şi răutatea, minciuna şi manipularea. Toate acestea însă până la momentul descoperirii infidelităţilor ei”, declara atunci Alin Oprea.
„Am fost trădat, «încornorat», «jecmănit» în stil mafiot şi tratat ca un «sclav pe plantaţie», ceea ce este inadmisibil. Procesul de divorţ este încheiat, aşteptăm decizia judecătorească.
Partajul se va judeca ulterior şi voi câştiga tot ceea ce mi se cuvine legal, cred în justiţie şi în dreptate. Dacă nu aş fi fost tratat în stil «mafiot», ci cu recunoştinţă şi respect pentru tot ce am oferit o viaţă întreagă, nu aş mai fi avut nicio pretenţie”, declara Alin Oprea pentru impact.ro, acum ceva timp.
Citește și:
Daniel Ilie, aka Varză, de la iUmor, despre cum a făcut 27 de zile de închisoare
Și-au spus „Adio”! Phoebe Dynevor și Pete Davidson s-au despărțit după doar 5 luni de relație