Alin Oprea, fondatorul trupei Talisman, a făcut dezvăluiri în cadrul podcastului „Altceva”, moderat de Adrian Artene. Artistul a atins în timpul discuției unul dintre cele mai importante subiecte din viața lui de familie, subiect care i-a provocat cea mai mare suferință.
Alin Oprea a vorbit despre divorțul de prima soție, Larisa, și despre relația acum inexistentă cu cei doi copii pe care îi are cu aceasta. Melissa și Adrian, majori la momentul divorțului, au decis să rămână alături de mama lor. Alin Oprea spune că îl doare acest abandon, dar că l-a înțeles. Potrivit declarațiilor sale, copiii au rupt complet orice legătură cu el.
Solistul trupei „Talisman” nu o consideră vinovată pe fosta lui soție pentru ruptura dintre el și copii, deoarece aceștia erau majori la momentul divorțului, deci puteau lua singuri decizi. În prezent, Alin Oprea, care și-a refăcut viața alături de Medana, nu mai are nici o relație cu copiii lui.
Alin Oprea, despre relația cu copiii lui: „Mă bucur că au rămas măcar ei uniți. E foarte important”
„Am iertat-o 100%. Pot să o iert pentru orice, iar copiii, în momentul divorțului, erau majori. Nu cred că o mamă poate obliga niște copii majori să facă ceva. Au făcut din proprie voință, pentru că așa au considerat ei că trebuie să își protejeze mama. Ceea ce e un lucru frumos într-un fel.
Pentru că între doi oameni, un bărbat şi femeie, eu cred că dacă nu poți să fii echidistant, e frumos să îți protejezi mama, nu tatăl. Ideal ar fi fost să fie echidistanți. Nu s-a putut, din motive care nici nu contează. Dar și-au apărat mama. Lucru care e foarte important. Mama lor, de asemenea, își apără puii. Eu mă bucur că au rămas măcar ei uniți. E foarte important.
Că putea un divorț ca ăsta să îi dezbine în toate direcțile. Și atunci, cea mai puţin perdantă variantă a fost asta. Să fiu eu scos din schemă și ei să rămână în continuare cu toate bunurile. Cu toate bunurile și cu toți banii au rămas, pentru că le-am făcut eu cadou, nu pentru că mi-au luat. Faptul că le-au luat a fost doar așa, o mârlănie”, a declarat artistul la „Altceva cu Adrian Artene”.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei
și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Ce spune Tavi Colen despre o împăcare cu Alin Oprea. Cei doi nu-și mai vorbesc de 17 ani!