Până unde poate merge scandalul dintre Alin Oprea și fosta lui soție, Larisa? Ce a mai ieșit la iveală și de ce acum. Care să fie miza

Într-o postare pe Facebook, solistul menționează că testamentul a fost realizat chiar în noaptea Învierii, în 2023, atunci când a decis și să renunțe la partaj și la procesul deschis fostei soții.

”În noaptea sfântă a Învierii din 2023, alături de soția mea, Medana, am scris acest „testament” pentru copiii mei, din iubire și iertare. Vă mulțumesc pentru … “recunoștință”

„HRISTOS A ÎNVIAT !

În acestă zi simbolică, cu importante semnificații, am hotărât să fac un gest venit din suflet pentru voi, copiii mei, Melissa și Adrian, indiferet de modul în care ați ales să vă poziționați față de mine.

Nu vă judec, nu vă condamn și nu vă pedepsesc, dar nici nu „cerșesc” și nici nu am intenția de a „cumpăra” iubirea, respectul sau recunoștința voastră.

Vă dăruiesc vouă, copiilor mei, toată averea pentru care am muncit o viață, până când „mama voastră” a hotărât în locul Lui Dumnezeu și a legii că eu nu mai însemn și nu mai merit NIMIC, trântind și încuind ușa definitiv în urma mea.

Vă las vouă toate bunurile, apartamentele și sumele de bani.

Pentru voi am făcut toate sacrificiile, pentru voi am muncit zi și noapte, pentru voi m-am pus mereu pe ultimul loc, vouă vreau să vă rămână TOT!

O iau eu din nou de la zero, pentru a nu vă lăsa pe voi împovărați de greutățile vieții.

Din acest moment, nicio ședință umilitoare în sala de judecată nu-și mai are rostul, renunț eu în favoarea voastră la toate procesele care v-ar putea afecta negativ în prezent sau în viitor.

Acesta este un gest făcut din iubire, iertare și compasiune pentru voi, nu cer nimic în schimb și nu pun nicio condiție”, se arată în testamentul întocmit acum mai bine de un an.

”Am fost și voi rămâne până la sfârșitul vieții tatăl vostru, vă puteți baza pe mine oricând și în orice situație, dacă viața o cere.

Dacă v-am greșit vreodată cu ceva? ÎMI CER IERTARE!

Vă doresc o viață fericită și împlinită, sănătate, iubire și succes.

PAȘTE FERICIT !

15/16.04.2023 „, așa se încheie actul pe care artistul l-a respectat, pentru că din acel moment a renunțat la proces, tocmai pentru a nu le face rău copiilor, a-i târî într-o poveste urâtă, cu efecte inclusiv asupra lor.

Alin Oprea: ”Cea mai tristă zi a fost când copiii mei au hotărât să-mi întoarcă spatele”. Melissa și Adrian nu mai fac parte din viața lui

Alin și Medana Oprea, un an de la nuntă! S-a schimbat relația lor? „Eu mereu l-am lăsat să fie cocoș în casă!” Și-au făcut puzderie de cadouri și pleacă în a doua lună de miere

alin si medana sunt in prezent in spaniaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

”Oare ce mai vreți de la mine?”

După un astfel de gest, artistul se aștepta ca viața sa să nu mai aibă nicio legătură cu Larisa Uță, care oricum trăia în Anglia. Se aștepta să-și trăiască frumos și în liniște iubirea cu noua lui soție, Medana. Dar n-a fost așa.

”La doar un an de atunci, după ce m-am ținut de cuvânt și am renunțat chiar și la procesul de partaj, fosta soție, văzându-se cu sacii în căruță, a demarat cel mai furibund și mizerabil scandal de denigrare la adresa mea și a Medanei. Mulțumesc și pentru acest „cadou”, oferit la fix un an de la nunta noastră”, mai scrie el într-o postare de pe Facebook chiar vineri, în urmă cu puțin timp.

Știe că a făcut un gest frumos, de tată, pe care puțin în locul lui l-ar fi făcut, mai cu seamă că el a fost cel care a muncit pentru averea pe care o făcea cadou. Tocmai de aceea nu înțelege comportamentul fostei sale soții, Care pare că nu s-a mulțumit doar cu atât.

„Fie că aveam o colibă, fie că aveam un castel, legal și moral era să se împartă egal, mai ales că eu am fost singura sursă de venit în acea casă, unde îmi întrețieam atât fosta soție, cât si soacra.

Rolul soacrei a fost însă de mare ajutor pentru că cea care a crescut și îngrijit copiii, a fost ea. Copii care la momentul divorțului erau deja majori.

După un astfel de gest, chiar nu mai am nimic de făcut pentru că deja am făcut mai mult decât trebuia. Oare ce mai vreți de la mine?

Respect alegerile fiecăruia și cu Dumnezeu înainte! Eu am acum altă familie, unde simt că mi-am găsit liniștea și fericirea. 🙏🏼 ”, a încheiat el postarea de pe rețelele de socializare, cu certitudinea unui om convins că a procedat corect.

Reacția actualei soții, Medana, la gestul lui

Prima care a reacționat la postarea lui Alin Oprea, pe Facebook, a fost chiar soția lui, Medana.

”Un gest de milioane pe care eu, ca soție, mi l-am dorit enorm și l-am încurajat. Mi-am dorit liniștea soțului meu, pentru că l-am iubit și îl iubesc mai presus decât bunurile sau banii. Astea oricând pot dispărea. Și la noi, și la toată lumea. Dar un om care să te iubească și care să îți fie alături în orice condiții, e mai rar de găsit, în zilele noastre.

Datoria lui de tată, de om și de fost soț a fost îndeplinită cu sfințenie. Le-a dat lor tot ce a avut și toată munca lui de o viață. Să vii acum și să ștergi cu buretele acest gest, ca și cum ar fi fost unul normal și firesc, mi se pare inuman.

Când am decis să le lăsam lor tot, inclusiv ei, să nu credeți că nu am luat în calcul sau că nu am pus la îndoială chiar și paternitatea lui. Cu toate astea, cel mai important lucru era ca Alin să iasă din mocirlă! Avea nevoie doar de liniște. Și eu mereu am spus asta: tot ce se poate cumpăra cu bani, e floare la ureche. Sănătatea nu poate fi cumpărată, iubirea la fel, și nici caracterul. Așa că să nu se încerce acum să se inducă în eroare faptul că el nu a fost scos afară din casa lui, prin afirmații jenante, gen “ai văzut tu cu ochii tăi?” A văzut o țară întreagă și televiziunea și poliția de față. Ba da! A FOST SCOS AFARĂ DIN CASA LUI! A fost lăsat pe drumuri asemeni unui câine.

Cu toate astea, la rugămintea mea a avut puterea să renunțe la absolut orice proces și la orice drept al lui, încălcat în mod abuziv. Dumnezeu e sus, pentru toată lumea. Dar e dureros să vezi că la bine încă ți se răsplătește cu rău. 😔”, a scris Medana, dând de înțeles că și ea a avut aportul ei la decizia luată de Alin Oprea.

Vezi și Medana, soția lui Alin Oprea, o ia peste picior pe Larisa Uță, fosta lui nevastă: ”Nu vrea să vină oare și în concediu cu noi, să ne ducă bagajele?”. Și asta nu e tot!

În timp ce Alin Oprea e la cuțite cu Larisa Uță, Medana are o relație model cu fostul soț, tatăl copiilor ei

Citește și:

Adelina Chivu, declarații rare despre căsnicia ei: „Cristi e viața mea, eu sunt obsedată după el”. Cum a început totul: „Eu mi-am dat seama că am încurcat-o”

I-a fascinat chiar și pe bărbații pe care i-a înșelat: „Un an cu ea a meritat 10 cu oricine altcineva”. Brigitte Bardot, o viață amoroasă complicată, 4 mariaje și un copil despre care a zis că a fost „o tumoare canceroasă”