Ambii erau vaccinați. La apariția primelor simptome, Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București, și soția sa, Marilena, s-au testat, iar suspriza a fost mare când au văzut că erau pozitivi la SARS–CoV–2.
Cei doi soți sunt internați la Matei Balș și sunt în stare bună în prezent, anunță televiziunile de știri.
„Da, este adevărat! Nu ne simțim bine, în general, mai ales că am făcut și vaccinul. Asta este! Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii! (…) Și soția mea este internată în spital!”, a declarat Alexandru Arșinel pentru Fanatik.
S-a vaccinat fără să stea pe gânduri
Pentru că nu s-a numărat niciodată printre cei care au contestat existența virusului, actorul s-a vaccinat cu prima doză a serului Pfizer încă din ianuarie, iar pe 10 februarie a avut programat rapelul.
Și soția sa, cu care este împreună din 1968, a fost vaccinată. Ambii speră ca forma bolii să fie una ușoară.
Am făcut toate vaccinurile (ambele doze, n.r.) şi de patru, cinci zile suntem internaţi aici, unde e domnul doctor Marinescu. Medicii spun că avem o formă uşoară. Ne simțim nefiresc de cum ar trebui să ne simţim, având în vedere că am parcurs toate etapele”, a declarat Alexandru Arșinel, potrivit click.ro.
Actorul are și alte afecțiuni
În 2013, actorul, care va împlini în iunie 82 de ani, a fost supus unui transplat de rinichi la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.
Intervenția chirugicală a fost una „controversată”, mai ales după ce s-a aflat că a făcut operația în aceeași zi în care se înscrisese pe lista de așteptare, în Registrul Național de Transplant.
Alexandru Arșinel are mai multe intervenții chirurgicale la coloană iar, în 2017, a fost operat la inimă, moment în care medicii i-au montat un stent.
Cât despre soția acestuia, Marilena, ea este imobilizată în scaunul cu rotile, după ce a căzut pe scări, în 2017.
Citește și:
Deea Maxer și-a pus implanturi mamare mai mari. Cum s-a pozat vedeta