Dispariția sa din peisajul media ar fi fost cauzată de sănătatea precară a maestrului, familia luând, aparent, o decizie grea, aceea de a-l interna într-un cămin de bătrâni, anunță Cancan.ro.

Sănătatea maestrului, din ce în ce mai precară

„A fost găsit căzut și nu părea a mai fi în toate facultățile mintale. Era piele și os și plin de vânătăi. Este grav, abia vorbește și are multe probleme fizice. În plus, starea lui se înrăutățește în ciuda tratamentelor”, susține sursa citată.

De altfel, încă de la finalul lunii iunie, presa relata faptul că problemele medicale ale lui Alexandru Arșinel se complică. La acea vreme, se știa că familia maestrului l-a internat pe acesta într-o clinică privată, încă din luna mai.

Mai mult, actorul ar fi fost ajutat și de doamna care o îngrijea și pe Marilena, soția invalidă a maestrului.

Cei doi fii ai actorului, Cristian și Bogdan, au fost puși, se pare, într-o situație dificilă, fiind nevoiți să ia o decizie pentru siguranța părintelui lor.

Alexandru Arșinel a apărut ultima oară în public în urmă cu mai bine de o lună, când a fost decorat cu Ordinul “Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție pe care o poate oferi Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Problemele medicale s-au înrăutățit de la începutul anului

Problemele medicale ale lui Alexandru Arșinel au devenit tot mai pronunțate din luna februarie a acestui an, când acesta a avut o cădere psihică după ce nu i-a mai fost prelungit contractul pentru funcția de director adjunct al Teatrului ”Constantin Tănase”.

Reamintim că, anul trecut, pe 17 noiembrie, Alexandru Arșinel a fost internat de urgență în spital, după ce a acuzat probleme la inimă. Ulterior, a suferit două operații complicate, când medicii i-au montat un stent și un stimulator cardiac.

“Eu fac bine și întotdeauna mi-a făcut plăcere să spun bine. Deși, de la o vreme nu mai fac chiar atât de bine. Și cu pandemia, și cu niște internări, care mi-au dat de gândit. Nu sunt prea entuziasmat de felul cum mă mișc”, a spus Alexandru Arșinel, în cea mai recentă declarație.

Tradițional, artistul și partenera sa erau nelipsiți în această perioadă la casa de vacanță de la Sinaia. Culegeau fructe, făceau conserve pentru iarnă, se relaxau la aer curat, ceea ce anul acesta nu prea mai pot face.

Pe data de 4 iunie, maestrul a împlinit 83 de ani.

Vezi și Alexandru Arșinel, din nou internat. Actorul ar putea suferi o nouă operație

Citește și:

Anamaria Prodan a spus adevărul despre cadourile pe care i le-a făcut lui Reghe. Ce s-a întâmplat cu mașina de jumătate de milion de euro pe care i-a dăruit-o impresara

CNCD s-a autosesizat în cazul George Buhnici. Ce riscă acesta după declarațiile scandaloase la adresa femeilor