Cu o carieră de peste 23 de ani, Alexandru Abagiu face parte din primele generații de make-up artiști atestați din România. Pasionat de pictură încă din copilărie, Alexandru Abagiu a renunțat, în adolescență, la șevalet, pentru a aduce frumusețea pe chipurile femeilor. A adus însă, până atunci, mai multe premii României.

S-a specializat la o renumită școală din Paris, în vremea când denumirea de “make–up artist” nici nu exista în nomenclatorul meseriilor din România.

Artistul a lucrat cu mari vedete din România, și timp de 10 ani, a făcut parte din echipa de make-up artiști ai Festivalului de Film de la Cannes, răsfățând cu talentul său nume uriașe, precum Jane Fonda, Natalie Portman, Penelope Cruz sau Paris Hilton.

În plan personal, Alexandru Abagiu este necăsătorit și nu are copii.

Lucrurile care îl deranjează cel mai tare la vedete

Într-un interviu pentru Denise Rifai, de la Kanal D, make-up artistul a declarat că nu suportă întârzierile, din cauză că în dau peste cap programul bine pus la punct, el fiind o persoană foarte organizată, cu planuri pe mai mulți ani, după cum a spus el.

„Dacă există un lucru care mă enervează este lipsa de punctualitate. Aici am eu de suferit, pentru că sunt un om foarte calculat, sunt un om care își gestionează timpul și nu îmi place să-i încurc pe alții.

Și atunci când ești doar o verigă în întregul lanț de producție a unui clip, a unei ședințe foto știi că ai presiunea aia. Eu o simt și fiind obișnuit să lucrez într-un stil draconic, atunci am o problemă cu respectarea timpului și știu că-i încetinesc pe alții la rândul meu ”, a explicat el, la „40 de întrebări cu Denise Rifai.

Cea mai ciudată cerere din partea unei vedete

Dintre ciudățeniile meseriei de make-up artist, Abagiu a amintit un moment bizar, în care o vedetă i-a solicitat să o machieze cu trei zile înainte de nuntă. Cele trei zile în care femeia a stat machiată par desprinse din filmele de comedie.

„Am avut o cerere bizară, cererea respectivă, nu o să spun numele vedetei, a fost cumva ciudată, pentru că m-a rugat să o machiez înainte de nunta ei cu trei zile, pentru că urma să plec din țară și s-a gândit că trebuie să fiu eu, nu puteam schimba nimic în program nici ea, nici eu angajamentele pe care le făcusem deja și a trebuit să găsim o metodă să funcționeze lucrurile.

Povestea este destul de funny. A trebuit să se întindă acasă, la ea în pat, la aer condiționat. În zilele respective mi-a spus că a fost cea mai bună odihnă de care a avut parte, pentru că a trebuit să se detașeze de toți ceilalți să nu transpire. Vorbim de luna august.

Nu s-a spălat trei zile pe față. Am machiat-o complet, i-am lăsat absolut tot ce îi trebuia pentru retușuri și îmi imaginam cu ochii minții situația, pentru că era penibil. Stătea într-un pat, cu aerele condiționate deschise la maximum, perne pe dreapta, perne pe stânga și mâinile pe piept și îmi imaginam o scenă destul de sinistră ”, a povestit Alexandru Abagiu în emisiune.

Citește și:

George Buhnici, prima reacție în scandalul zilei: „Pedofilia este o crimă, obezitatea o problemă de sănătate publică”

Cine a făcut primul pas spre împăcarea dintre Brigitte și Florin Pastramă. Au apucat să divorțeze sau nu?