Vestea vine la cinci luni de la accidentul tragic de pe platourile de filmare ale peliculei ”Rust”, când actorul a împușcat accidental un membru al echipei de filmare, la repetiții, respectiv pe directorul de imagine Halyna Hutchins.

Tânăra de 38 de ani a împărtășit știrea pe Instagram marți, postând un videoclip cu ea și cu Alec jucându-se cu cei șase copii ai lor. ”După multe suișuri și coborâșuri din ultimii câțiva ani, avem o surpriză uriașă: un alt Baldwinito va veni în această toamnă”, a scris Hilaria pe rețelele de socializare.

Hilaria, în vârstă de 38 de ani, care a suferit două avorturi înainte de a-l aduce pe lume pe cel de-al cincilea copil, Edu, a recunoscut că nu credea că va mai avea copii, explicând că vestea ultimei ei sarcini a venit ca o „surpriză” pentru familie.

„Eram destul de siguri că familia noastră este completă și suntem peste măsură de fericiți de această surpriză”, a continuat ea.

Alec, de 63 de ani, și Hilaria au împărtășit această veste cu cei șase copii ai lor și au făcut publică bucuria acestora. „Vă împărtășesc momentul în care le-am spus copiilor – după cum puteți vedea, sunt super încântați!” – se mai arată în postare.

Postarea, pe care Alec a distribuit-o pe contul său de Instagram, a continuat cu o referire la „vremurile incerte” pe care le-au traversat cei doi soți – inclusiv, fără îndoială, ancheta în curs privind moartea lui Hutchins de anul trecut.

„Copilul care va veni pe lume este un punct foarte luminos în viețile noastre”, a scris Hilaria, care anunțase la începutul acestei luni că ia o pauză de la rețelele sociale.

„O binecuvântare și un dar în vremuri atât de nesigure. Mi-a fost dor de voi în timpul pauzei mele de pe rețelele sociale… M-am întors și aștept cu nerăbdare să continui cu voi această călătorie sălbatică pe care o numim «viață».”, a mai scris instrctorul de yoga.

Anul trecut, Hilaria și Alec și-au șocat fanii anunțând nașterea celui de-al șaselea lor copil, Lucía, printr-o mamă surogat, la doar șase luni după ce soția actorului a dat naștere celui de-al cincilea copil al ei, Edu, în urma a două avorturi spontane.

Vezi și Alec Baldwin face noi declarații șocante: „Nu am apăsat pe trăgaci!

Citește și:

Regina Elisabeta a II-a a participat la slujba de comemorare a prințului Philip

Cum au fost surprinși Jason Momoa și Kate Beckinsale?