Adriana Bahmuțeanu a declarat pentru Viva.ro că e în stare de șoc: „Nu știu nimic, acum l-am sunat pe Maximus, mi-a zis că a venit de la școală la ora 1 jumate, că e la el în cameră și că nu știe nimic”.

„Sunt în stare de șoc, nu îmi vine să cred! Mi s-a confirmat că s-a întâmplat la Brașov, într-un restaurant, dar nu știu nimic altceva. Îmi pare extrem de rău, este tatăl copiilor mei, sunt foarte afectată”, a declarat apoi Adriana Bahmuțeanu pentru Realitatea.net.

„Îmi pare rău, sunt în stare de șoc, e tatăl copiilor mei. Mi-a făcut acești doi copii frumoși, dar e trist, au rămas fără tată copiii mei. Iertați-mă, dar nu mai pot să vorbesc. Nu am mai vorbit cu el de ani de zile, ultima dată ne-am văzut la tribunal, el refuza să mai vorbească cu mine”, a completat ea.

Vestea decesului vine la puțină vreme după ce Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că și-ar fi dorit să se împace cu fostul ei soț, pentru binele copiilor pe care îi au împreună. El, însă, era de neînduplecat. Cei doi copii pe care îi au împreună locuiau cu acesta și cu soția lui, Mihaela.

După divorțul de Adriana Bahmuțeanu, în 2015, Silviu Prigoană s-a căsătorit cu Mihaela, care și ea era divorțată și mamă a trei copii.

silviu prigoanaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cum a murit Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit într-un restaurant din Bran, iar medicii au stabilit că a făcut infarct şi nu a putut fi resuscitat. Iniţial, o posibilă cauză a fost asfixia mecanică cu bol alimentar. Echipajul medical sosit la faţa locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

Omul de afaceri a murit cu doar două săptămâni înainte de aniversarea sa. În data de 22 decembrie ar fi urmat să împlinească 61 de ani.

Un martor a povestit exact cum s-a întâmplat totul. „La un moment dat i s-a făcut rău. A venit și ambulanța. A început să tușească foarte rău, apoi a picat. Mai mult nu mai știu. Salvarea a venit foarte repede, au încercat cei de la salvare, dar nu s-a mai putut”, a declarat martorul la RomâniaTV.

„Îl cunosc pe domnul Prigoană de mulți ani, era pacientul și prietenul meu. Era un om care trebuia să trăiască mulți ani, avea copii și mici și mari. Cu ocazia asta rog televiziunile să facă emisiuni de prim-ajutor. Era important să intervină cineva instant.

Vă spun încă o dată că e un accident obișnuit. Îl cunosc de foarte mulți ani. Nu a avut simptome de infarct. (…) Îl știu bine, îi știu și pe băieți. În afara faptului că avea o proteză la un picior, nu avea vreo altă patologie”, a spus Monica Pop la RomâniaTV.

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, de la Realitatea TV, a avut o primă reacţie imediat aflarea veștii că Silviu Prigoană a murit.

„Plâng pentru că aseară mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima… înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat”, a spus Anca Alexandrescu, potrivit Realitatea.net.

Silviu Prigoană a murit înecat cu mâncare. Fostul Soț al Adrianei Bahmuțeanu avea 60 de ani

Ce avere avea Silviu Prigoană și cine îl moștenește

Citește și: Primele ipoteze în cazul morții lui Silviu Prigoană. Imagini de la restaurantul unde s-a petrecut tragedia. Ce au transmis oamenii legii

Citește și:

Cătălin Scărlătescu a cerut-o în căsătorie pe Doina Teodoru și nimeni nu a știut: „Inelul l-a primit. Ne întorsesem de la Roma, eram pe ceartă…”

Irina Columbeanu a prins gustul luxului la 17 ani. Cum s-a filmat în vila lui Mr. Pink: „Să vă arăt ce țin în geantă”