“Dana și cu mine sărbătorim 37 de ani de când ne-am căsătorit. Au fost ani cu multe bucurii, dar și cu unele momente de suferință. Așa cum uneori apele Dunării cresc, iar alteori scad!

Prioritatea noastră acum o reprezintă viața copiilor și nepoților noștri”, a scris pe Facebook Adrian Năstase, acum ajuns la vârsta de 72 de ani. Pe aceeași platformă de socializare, nu mai puțin de 18.000 de prieteni virtuali i-au transmis felicitări.

Cuplul tocmai s-a întors din vacanță, una petrecută peste hotare, în care a mers întreaga familie, cu mic cu mare. Familia Năstase și-a petrecut vacanța din această vară în Grecia, țară pe care a ales-o în detrimentul României.

Într-o postare pe blog, fostul politician a explicat și de ce a făcut această alegere.

“Mai mulți prieteni m-au întrebat de ce am ales să merg, în vacanță în Grecia.

Iată câteva argumente care au contat pentru mine: durata mică a zborului până la Salonic (o ora și 20 de minute), un hotel-pensiune cu 20 de camere la 50 de metri de țărm, prețuri rezonabile la restaurantul hotelului (cu un discount special pentru cei cazați acolo), parcare gratuită în mica localitate din Halkidiki, unde se află hotelul (Andrei a venit cu mașina din România și am putut să mergem în mai multe locuri să le vizităm), locuri de joacă pentru copii, inclusiv piscine. Proiectul respectiv a fost realizat cu fonduri europene și sunt sute de astfel de locații de-a lungul litoralului grecesc.

De ce nu România

Se pare că, pe litoralul românesc, lucrurile nu merg prea bine în acest an. Politica prețurilor, politica investițiilor (cartierele de blocuri construite pe suprafețe mici în nordul litoralului), lipsa infrastructurii adecvate pentru aceste construcții (apă, canal, electricitate), zgomot, lipsa locurilor de parcare, turismul de week end, separarea cazare/restaurante/plaje cu interese divergente, etc. Poate și apropierea conflictului militar din Ucraina. În plus, lărgirea plajei, la Mamaia, a creat un oarecare disconfort.

Sper că cei care gestionează aceste aspecte să caute metodele prin care turiștii români să fie convinși să revină pe litoralul românesc”, și-a încheiat el postarea pe blog.

Vezi și Adrian Năstase a plecat cu fiul lui la Muntele Athos: „Ajungi într-o altă lume”. Chiliile de acolo, refăcute pe banii unui român celebru

Citește și:

Suma uriașă pe care Simona Gherghe a plătit-o pentru controlul medical al fiicei ei, în Grecia: „Un consult banal a costat…” Aviz părinților: ”Sfatul meu este să…”

Bărbații celebri, râvniți de multe femei, și copiii lor numeroși!