„Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu 21, ea 19! Abia plecasem în Italia, Alexandra rămânea în țară, era greu. Însă relația avansa, așa că am început să ne gândim la căsătorie și, după șase luni, am făcut acest pas.

Voiam ca Gică Hagi și soția sa, Marilena, să ne fie nași. Era idolul meu. Au acceptat să ne fie părinți spirituali și în august 2000 ne-am căsătorit.

A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți, aș spune chiar de copii. Dacă mă uit înapoi, cred că la această vârstă un bărbat nu e copt, mai are de mâncat mămăligă. Atenție, nu spun că cei care se căsătoresc de tineri nu au șanse să rămână împreună, dar la noi nu a funcționat!

Fiecare avea jobul său, eram vedete, simțeam presiune peste tot pe unde mergeam. Presa era după noi, simțeam, așa, ceva ca o senzație de sufocare. Nu jucam, viitorul meu era incert și lucrul ăsta mă apăsa. Relația nu a mers din cauza tinereții”, a scris Mutu, în „Revenirea din Infern”.

mutu-despre-motivul-despartirii-de-alexandra-dinu-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Adrian Mutu și Alexandra Dinu au divorțat în 2003. Ei au un băiat, Mario, născut în septembrie 2002.

În urmă cu ceva vreme, fostul fotbalist povestea și cum s-a cunoscut cu Alexandra Dinu. Povestea atunci că s-a îndrăgostit de ea în timpul unui interviu pe care blonda i l-a luat pentru TVR 1.

„Cu Alexandra a fost o relație scurtă, de trei ani. Ne-am căsătorit pe repede înainte, dar a ieșit această minunăție de băiat, Mario. Am ieșit cu el și ne striga lumea, pe stradă, că e frati-miu.

Eu cu Alexandra eram tineri, singuri, în Italia. Nu a mers, la un moment dat am luat-o pe drumuri diferite.

Sper ca Alexandra să facă și ea pasul ăsta a doua oară, să se căsătorească. Am văzut că are și ea pe cineva, acum ne înțelegem bine, vorbim.

Nu știu dacă o să mai fie mamă, că are și ea 40 de ani, dar să se mai gândească și la ea că acum copilul e mare”, a sfătuit-o Mutu pe prima lui soție, Alexandra.

Căsătorit a treia oară. Cum l-a cumințit Sandra, actuala soție

Ulterior, Mutu s-a căsătorit cu Consuelo, cu care are două fete, Adriana și Maya.

În prezent, el este soțul Sandrei Bachici, în vârstă de numai 29 de ani.

Chiar el a mărturisit că de cea de-a treia soție a sa s-a îndrăgostit iremediabil când aceasta era minoră și concura la Miss România. La fel de adevărat e și faptul că în acea vreme el era însurat cu Consuleo Matos.

„Pe Sandra am pus ochii când avea doar 15 -16 ani și era la Miss România. Am văzut-o acolo, mi-a plăcut și am zis: «Ce fată frumoasă!» Eu eram însurat atunci, aveam 30 de ani”.

Adrian Mutu se iubește de 8 ani cu Sandra, soția sa, cea care i-a oferit și un băiețel, pe micuțul Tiago (6 ani). „Cu Sandra sunt de 7 ani împreună și suntem foarte fericiți. Are o înțelepciune de bănățeancă, o sensibilitate și o finețe incredibile pentru cei 28 de ani ai ei. Sandra e o ființă solară, se vede asta și pe cel mic, cum l-a crescut. Recunosc că sunt gelos”, a declarat el.

Vezi și Adrian Mutu, dezvăluiri picante despre cele trei neveste: ”Pe Sandra am pus ochii când avea doar 15 -16 ani. Eram însurat”. Cum se înțelege în prezent cu „fostele”