Florin Piersic a fost transferat marţi seară (7 mai), cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş” din Capitală. Actorul fusese internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost operat la genunchi, în 29 aprilie, la Spitalul Militar.
Adrian Molnar, directorul medical de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, a declarat pentru Știrile PRO TV că starea actorului este una bună și că nu a fost transferat la București în regim de urgență, ci pentru că familia a solicitat ca infecția de la genunchi să fie tratată de același medic care s-a ocupat de problemă în trecut.
De ce a fost transferat Florin Piersic la București
„A fost transferat la București prin înțelegere cu cei de la Spitalul Matei Balș și cu medicul ortoped care l-a operat prima dată și care urmează să îi vadă genunchiul și să îi continue tratamentul acolo. Ceea ce am făcut noi aici a fost foarte bine. El se simte mult mai bine decât atunci când a venit, nu este transferat la București pentru că au apărut complicații, nici vorbă.
Este transferat la București pentru că așa a dorit familia ca din punct de vedere ortopedic să fie tratat tot de medicul care l-a operat și prima dată, așa este și corect și așa au dorit ei și așa a dorit și medicul care a făcut prima intervenție chirurgicală.
Tratamentul ortopedic pe noi, la Institutul Inimii, ne depășește, noi nu ne ocupăm de așa ceva, deci din punctul nostru de vedere, ceea ce era necesar la nivelul cordului am făcut, a ieșit foarte bine, se simte foarte bine, adică mult mai bine decât era înainte, dar problema nu este rezolvată complet.
Trebuie rezolvată problema de la nivelul genunchiului unde are o proteză care i-a fost montată acum 5 ani și care s-a infectat prima dată, acolo a fost infecția, prima dată localizată și de acolo s-a dus la inimă. Deci acum trebuie rezolvată problema la genunchi”, a declarat directorul medical, potrivit stirileprotv.ro.
„Evoluția este lent favorabilă, dar are nevoie de tratament în continuare”
Potrivit doctorului Adrian Molnar, Florin Piersic nu mai are nevoie de un stimulator cardiac, starea lui fiind una stabilă în prezent.
„Deci dacă dacă ar fi avut nevoie de un stimulator în continuare, atunci i s-ar fi pus unul temporar. Dar frecvența lui cardiacă este bună. El nu a fost niciodată dependent total de stimulator. Acest stimulator s-a pus în urmă cu 10 ani, să aibă un fel de back-up, deci să suplinească bătăile inimii în momentul în care frecvența scădea foarte mult, ceea ce i s-a întâmplat periodic.
Atunci când i s-a montat acest simulator a avut o perioadă în care frecvența lui a scăzut destul de des, destul de frecvent în timpul unei zile, undeva la sub 40 de bătăi pe minut și i s-a montat acest stimulator, dar el a funcționat doar în 10% din timp, deci practic foarte puțin a intrat în funcțiune acest stimulator. El e stabil, este foarte bine, adică general este mult mai bine. De exemplu, astăzi dimineață l-am văzut mult mai bine decât în urmă cu 4-5 zile, să zicem. Deci evoluția este lent favorabilă, dar are nevoie de tratament în continuare”.
Medic de la Institutul Inimii din Cluj, despre starea lui Florin Piersic: Situaţia era a unui pacient cu septicemie, cu o infecţie generalizată în sânge
Doctorul Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a afirmat, miercuri, că actorul Florin Piersic, avea septicemie, când s-a internat în unitatea medicală, şi a precizat că trebuiau îndepărtate proteza de genunchi şi stimulatorul cardiac, care erau focare secundare de infecţie.
”Situaţia era a unui pacient cu septicemie, cu o infecţie generalizată în sânge, cu un tratament antibiotic complex, dar care avea două particularităţi, şi anume două zone protetice: proteză de genunchi şi material protetic în inimă, adică stimulatorul cardiac cu cele două sonde ale lui.
Este un principiu cunoscut în medicină că materialele protetice nu se pot apăra, nu au o imunitate suficientă în faţa unei infecţii severe, altfel spus, în acele zone germenii bacterieni se colonizează şi se sustrag tratamentului antibiotic, astfel încât un principiu general spune aşa că ar trebui extrase toate materialele protetice pentru a da posibilitatea tratamentului antibiotic să acţioneze împotriva germenilor care determină infecţia septicemică.
Ar fi trebuit extrasă proteza de genunchi. Sigur, este o acţiune pe care nu ne-o putem noi asuma, nu aparţine specialităţii noastre, dar în acelaşi timp, din nefericire, cum sigur putea să fie de aşteptat, s-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac, sonde care sunt direct în inimă”, a declarat Horia Roşianu, miercuri, într-o conferinţă de presă, citată de News.ro.
El a a precizat că, pentru a fi rezolvată problema infecţiei, era nevoie de îndepărtarea protezei de genunchi şi a stimulatorului cardiac.
”În noaptea de vineri spre sâmbătă, ne-am întors în ţară ca familie, sâmbătă dimineaţa, împreună cu domnul manager, împreună cu domnul doctor Ştef, şeful terapiei intensive, împreună cu un coleg ortoped de la Spitalul Militar şi cu alţi colegi din cardiologie, făcând o şedinţă de lucru multidisciplinară, i-am făcut o vizită amănunţită domnului Florin Piersic şi concluzia noastră a fost foarte clară trebuie îndepărtate focarele secundare de infecţie, proteza de genunchi şi / sau sondele şi stimulatorul cardiac. Ambele ar trebui îndepărtate ca să poţi rezolva problema infecţiei septicenice”, a explicat medicul de la Institutul Inimii.
El a explicat şi cum a decurs intervenţia de duminică.
”Am reuşit să strângem până duminica dimineaţa o echipă formată din 11 colegi. Practic toţi au dat curs acestei invitaţii parcă de-a dreptul cu drag venind în sfântă zi de duminica Paştilor, dimineaţa, pentru a organiza această operaţie.
Au fost colegi din terapie intensivă, au fost colegi de chirurgie cardiovasculară care au rămas în stand-by pentru că dacă se întâmpla o complicaţie majoră trebuia intrat de urgenţă în sala de operaţie, au fost asistente dedicate, au fost alţi colegi cardiologi care au concurat cu toţii la bunul mers al acestei proceduri.
În condiţii de linişte, cu meticulozitate, am abordat această intervenţie pe care am efectat-o, aş spune, într-un timp record, în 45 de minute de la începerea intervenţiei şi până la pansamentul final, procedura a fost efectuată. Timpul efectiv de extragere din inimă a sondelor a fost de aproximativ trei minute”, a mai afirmat Horia Roşianu.
El a adăugat că, după această operaţie, starea de sănătate a lui Florin Piersic era ameliorată.
”Pacientul a rămas în grija colegilor de la Terapie Intensivă (…) în ziua de luni, a Paşterului, am fost aici, l-am văzut împreună, l-am pansat, am reluat toată explorarea ecografică, toate lucrurile erau în ordine, iar starea clinică a maestrului Florin Piersic era deja ameliorată”, a explicat Horia Roşianu.
Doctorul Adrian Ştef a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că Florin Piersic a fost monitorizat în Terapie Intensivă 48 de ore.
”Pacientul a fost urmărit în terapie intensivă încă 48 de ore, în condiţiile în care a existat o echipă multidisciplinară care a evaluat continuu şi în dinamică şi a susţinut terapia şi monitorizarea. Am beneficiat de sprijinul colegilor noştri de la infecţioase, colegii de la ortopedie, colegii cardiologi care continuu ne-au susţinut cu ecografii, colegii radiologi, deci a fost o echipă pregătită care a asigurat o evaluare şi un tratament de specialitate adecvat.
S-a decis transferul cu acordul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, aseară, după cum ştiţi. Nu a fost de urgenţă, a fost în condiţii de siguranţă, pregătit. În momentul în care am avut aeronava, s-a făcut transferul”, a mai transmis Adrian Ştef.
Directorul medical al Institutului Inimii, Adrian Molnar, a afirmat, tot în conferinţa de presă, cum s-a decis transferul lui Florin Piersic la Bucureşti.
”Vreau să specific aici faptul că pacientul a fost transferat la Bucureşti pentru a fi executată procedura ortopedică. A rezultat această decizie în urma discuţiilor între ortopedul din Cluj, care a efectuat prima intervenţie şi ortopedul care a efectuat prima intervenţie la Bucureşti, cei doi au discutat, s-a decis că această intervenţie poate fi efectuată şi la Cluj, şi la Bucureşti, urmând ca familia să decidă unde doreşte să se efectueze această intervenţie.
Deci, ortopedul din Cluj nu a refuzat să facă această intervenţie, a spus, da, o fac, dacă familia doreşte acest lucru. Eu am luat legătură atunci cu medicul ortoped din Bucureşti, a spus, bine, să fie transferat, îl preiau la Bucureşti, dar mai întâi să fie internat la Balş pentru a fi evaluat din punct de vedere infecţios. Eu am discutat cu domnul profesor Străinu Cercel să mi se dea acordul pentru transfer, dânsul a fost de acord”, a explicat Adrian Molnar.
El a precizat că acest transfer fusese stabilit iniţial pentru miercuri dimineaţă.
”Ieri, pentru că era o aeronavă care venea de la Budapesta la Bucureşti şi putea să se oprească la Cluj, am acceptat ca să se facă cu câteva ore mai devreme, pentru că astăzi dimineaţă era discuţia să fie transferat la Bucureşti iniţial. Ne-am dat acordul să fie transferat în cursul serii de ieri. Aeronava a aterizat la Cluj, a luat pacientul şi l-a dus la Bucureşti. Deci totul s-a făcut în urma înţelegerilor şi discuţiilor şi tot acest demers era cunoscut la Bucureşti şi acceptat şi asumat de familie şi de medicii care au acceptat transferul”, a mai declarat directorul medical de la Institutul Inimii.
Adrian Molnar a fost întrebat cât de gravă este această infecţie. ”Este o situaţie destul de severă”, a precizat medicul.
Întrebat dacă această infecţie îi poate pune viaţa în pericol, Adrian Molnar a răspuns afirmativ.
Florin Piersic a fost transferat, marţi seară, de la Cluj-Napoca la Bucureşti, cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici, având un stimulator cardiac.
Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care se pare că s-a extins.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫-𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Florin Piersic, operat de urgență! Dan Negru a spus cum se simte actorul de 88 de ani
Citește și: Florin Piersic e la Terapie Intensivă. Actorul a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj