Fiica, cei doi băieți, soțul, nepoții și rudele apropiate s-au strâns la un conac de lux din Prahova pentru o sărbători pe Doina Popescu. Mama Adelei Popescu a împlinit 70 de ani, vârstă pe care nu o arată. Elegantă, frumoasă, mereu cu zâmbetul pe buze, „doamna Doina”, așa cum îi zice mereu Adela, a fost copleșită de atenția și iubirea celor din jur, iar imaginile publicate în social media sunt emoționante.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10„70 ea, 38 eu. 70 de ani de când s-a născut și 38 de când a decis să îmi arate că viața e un loc sigur, frumos, magic, în care familia e cea mai importantă. Credințe ce au ajuns să mă definească. La mulți ani, eroina noastră!”, este mesajul superb al Adelei Popescu, care și ea a fost sărbătorită de curând, căci a împlinit 38 de ani pe 8 octombrie. Tot Balanță, ca mama ei.
Dar născută toamna este și cuscra Doinei Popescu, soacra Adelei, adică mama lui Radu Vâlcan. Doamna Emilia a fost sărbătorită pe 10 septembrie, iar imaginile de la petrecere au strâns mii de aprecieri.
Adela Popescu mai are doi frați
Adela Popescu mai are doi frați mai amri, Călin și Bogdan, și mereu a povestit despre cât de protejată și răsfățată a fost datorită lor. Călin Popescu este antreprenor, are afaceri profitabile, dar puțini știu că în trecut a lucrat cu sora lui, la telenovelele care au făcut-o celebră pe Adela.
“Eu sunt antreprenor, însă am lucrat 8 ani în televiziune cu ceva ani în urmă. Am lucrat chiar la telenovelele în care ea a jucat. Eram pe partea de organizare, producție, chestii de genul acesta”, declara el pentru Playtech. Bogdan, celălalt frate, este mult mai discret, pentru că a ales o carieră militară.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan, în vizită la Adelina și Cristi Chivu. Cum s-au distrat cuplurile în Milano