Invitată la podcastul lui Mihai Morar, „​Fain&Simplu”, Adela i-a făcut cea mai frumoasă declarație de dragoste soțului ei. Cei doi s-au întâlnit la filmări, iar inițial blonda nu a vrut să iasă cu el pentru că avea conturată o anumită imagine despre el. „Eu eram destul de sceptică în privința lui, pentru că îmi creionasem un portret de-al lui care nu-i făcea cinste, dar cumva mă incinta. (…) Și m-a ambiționat și l-am supus la mai multe teste și i-am zis: uite, ce se întâmplă, eu nu ies cu tine până nu mă asigur că ce e între noi este pe bune”, a povestit Adela.

După ce l-a supus la mai multe teste, Adela a știut că Radu este bărbatul lângă care vrea să îmbătrânească și că merită să facă orice pentru el.

„Am avut cel mai frumos început. Când începe o relație trebuie să înceapă cu explozii. (..)Noi am avut, în primul rând, un început fantastic. La noi fost o demență. După care am descoperit în el, cel mai onest om pe care eu îl știu în viața mea.”, a mai zis Adela.

„Am știut cumva amândoi de la început că e de tot. Am știut”, a mai adăugat vedeta.

Adela a povestit că spre deosebire de alte femei, nu a căutat în bărbatul de lângă ea un tată pentru copiii ei, ci a știut că vrea cu acel bărbat o familie.

„Nu mi l-am imaginat niciodată așa. Nu am nici măcar proiecția asta: eu vreau băieții mei să fie exact ca el, nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că nu l-am raportat niciodată așa la viitorul meu, prin copii, am știut că vreau să avem o familie împreună. Nu știu cum să spun. Radu de la început m-a făcut să mă simt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și cea mai importantă. Ori eu cu aceste trei calități, bine împământenite în mine, am putut și simt că pot să fac orice în viață. Pentru că, de fapt, tu nu ai nevoie de un bărbat care să crezi că-ți va rezolva problemele și își va face o viață frumoasă, ideea e ca el să te facă să crezi tu poți asta. Și din această stare de self-esteem foarte sus, ai generozitate. Poți să fii o soție bună, poți să fii o iubită minunată. Aici se gresește, de regulă, partenerii încearcă să-i ambiționeze pe ceilalți: băi, te-ai cam îngrășat, nu prea e bine. Eu când ajung acasă și îmi zice: Iubita, dar tu ești frumoasă. (…) Dar are o altă manieră în care o spune, adică el m-a făcut pe mine să am încredere în el și să fiu o soție bună prin faptul că m-a valorizat pe mine, m-a pus pe un piedestal”, a spus Adela în podcastul lui Mihai Morar.

„Real, când te simți bine, ești cel mai generos om. Culmea, nu te validezi prin neputința celuilalt niciodată. Eu mi-am dorit întoddeuna un bărbat puternic. Câtă putere denotă la un bărbat generozitatea de a o pune pe iubita lui pe primul plan. Real, câtă putere? Un bărbat nesigur pe el va face tot ce poate să-i dea în cap sistematic persoanei de lângă, că e iubită, că e partener de afaceri. Nu asta este, și noi suntem o echipă, noi suntem o familie, vrem să ne fie bine împreună”, a mai spus Adela.

Vedeta Pro Tv a mai dezvăluit că vrea să-și ia un ajutor în casă, acum că vine al treilea copil.

Citește și:

Bucurie mare în familia Valentinei. Gemenele au împlinit doi ani

Câte kilograme are Giulia Anghelescu. Vedeta se confruntă cu o problemă de sănătate: ”De doi ani încoace sunt tot pe regim”