„Azi e ziua tinerei mele soacre. La mulți ani, buni Emilia!”, a fost mesajul duis transmis soacrei sale de către Adela Popescu, pe Instagram, acolo unde a postat și mai multe imagini cu familia la masă.

de la masa in familieSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Din pozele postate de actriță se vede că armonia a dominat seara. Atmosfera e veselă, totul e armonie și zâmbet, iar Adela e așezată chiar lângă soacra sa, care, fie vorba între noi, nu-și arată deloc vârsta!

Adela Popescu, reuniune cu toată familia, într-un moment important pentru fratele ei. Ce afacere a lansat Călin Popescu

La sărbătoarea în familie a luat parte și fratele lui Radu Vâlcan, care nu e deloc vreun monden. Cristian Vâlcan lucrează ca editor de imagine pentru o casă de producție, iar când nu muncește, e la sală sau în drumeții.

Împotriva voinței lui, Radu Vâlcan l-a arătat în câteva rânduri pe Cristian, dar și pe bunica lui, Ilonka, de 90 de ani.

Iar de ziua mamei sale, și Radu Vâlcan a avut un mesaj special pentru femeia care i-a dat viață: ”La mulți ani, maică-mea! Să ne trăiești, să te bucuri de nepoți, noi de tine, noi de toți! Te iubim!”, a scris el pe rețelele de socializare, unde a postat și o fotografie superbă mamă-fiu.

Ce relație are Adela Popescu cu soacra ei

Despre soacra ei, Emilia, Adela Popescu are numai cuvinte de bine. Soția lui Radu Vâlcan spunea că mama soțului ei nu intervine absolut deloc în discuțiile lor, o atitudine înțeleaptă.

„Relația cu soacra este excelentă, am o soacră foarte relaxată, care nu se bagă deloc în discuții”, a mărturisit la un moment dat vedeta pentru unica.ro.

În plus, femeia e foarte săritoare și e un sprijin de nădejde pentru Adela, mamă a trei băieți mici.

”Radu tot timpul mi-a transmis faptul că eu sunt cea mai importantă. Și atunci, din poziția asta, tu nu ai ce să ai cu soacra. De obicei apar conflicte când ți se pare că soțul tău o prețuiește mai mult pe mamă decât pe tine și atunci tu, ca soție, începi să evidențiezi defectele, dar nu e cazul la noi, asta zic”, explica actrița la un moment dat secretul relației excelente cu mama soțului ei.

Radu Vâlcan, o nebunie de cadou pentru Adela Popescu: „Este ziua ei, o merită”. Cum a filmat-o pe sărbătorită, în pat

Vezi și Adela Popescu îl bate crunt pe soțul său, Radu Vâlcan, în filmul “Retreat Vama Veche”. Imagini inedite din culise

Adela Popescu, adevărul despre mutarea la Șușani: „O să ne creștem copiii la țară”

Adela Popescu și Radu Vâlcan, din Thailanda, direct pe șantier la Șușani. Casa lor prinde contur și arată ca un conac

Adela Popescu și Radu Vâlcan, în vizită la Adelina și Cristi Chivu. Cum s-au distrat cuplurile în Milano

Citește și:

Cum arată azi Jade din „Clona”. Giovanna Antonelli, o femeie splendidă cu o viață amoroasă complicată și 3 copii. Pozează cu dezinvoltură în costum de baie sau fără pic de machiaj

Au părut că s-au împăcat de dragul Mikaelei, dar acuzațiile dintre Mihai și Iulia Albu continuă. Acum a răbufnit designerul: ”Răutate, clar, nu poate fi altceva!”