Cântăreața, în vârstă de 29 de ani, care suferă de o boală dermatologică numită dermografism, a explicat că a luat această decizie după ce s-a documentat amănunțit cu privire la vaccin. ”Mi-am terorizat medicii care se ocupă de mine cu întrebări”, a spus artista.

Adda a anunțat, pe contul său de pe o rețea de socializare că s-a vaccinat cu prima doză Pfizer. Artista, care a trecut prin boală, dar a avut o formă ușoară, a luat această decizie după ce s-a documentat, a vorbit cu medici și și-a făcut diverse analize.

”Da. Am facut prima doza de Pfizer. Mi-a fost frica de acest vaccin. Si nu pentru ca nu as avea incredere in stiinta sau pentru ca nu ma simt responsabila pentru mine sau cei din jur. Am analizat foarte bine optiunile pe care le am si m-am gandit la siguranta mea, din toate punctele de vedere.

M-am protejat si m-am documentat. Cred ca am citit excipientii vaccinului de 100 de ori. Am analizat fiecare substanta in parte. Mi-am terorizat medicii care se ocupa de mine cu intrebari”, a explicat Adda.

”M-am tratat o dată de Covid doar cu vitamine și Tatal Nostru”

”Intr-un final, dupa analize si invesigatii si dupa un Covid care nu mi-a lasat anticorpi, am decis, IMPREUNA CU DOCTORII, ca cel mai bun tratament, de fapt, pentru mine este vaccinul. Da! Tratament, nu neaparat preventie.

Vaccinul nu iti garanteaza ca nu mai iei. Dar te ajuta sa faci forma usoara. Eu nu am cum sa iau nici o pastila. Ar fi mai periculos antiviralul si boala decat vaccinul in sine.

M-am tratat o data de Covid doar cu vitamine si Tatal Nostru. Noroc ca a fost faza usoara. Si daca mai e sa il iau, vreau tot asa sa fie. So, dupa ce doctorii au fost la curent cu analizele mele, am intrerupt antihistaminicul 48 de ore”, a detaliat Adda.

Cântăreața s-a bucurat de o atenție sporită a medicilor și a stat mai multă vreme sub observația acestora. ”Am mers la Spitalul Universitar, unde mi s-a facut testare SUBCUTANATA direct cu VACCINUL. Am asteptat 30 de minute sa vedem daca fac alergie. Apoi, am luat o pastila de antihistaminic. Am asteptat o ora. M-au vaccinat, apoi am stat inca o ora sub observatie, in spital, cu toata aparatura la indemana in caz de reactie alergica.

(…) am facut atac de panica! 😂 Da! Am facut un mic atac de panica ca asa-s eu, panicoasa din fire.

Daca aveti indoieli, puneti intrebari specialistilor! Documentati-va! Alegeti ce e bine pentru voi! Vaccinati-va in siguranta daca aveti probleme de sanatate! 🤗”, a mai spus cântăreața.

Suferă e o boală rară

Adda a aflat, după multe teste, că suferă de dermografism, o afecțiune dermatologică ce se manifestă în momentul în care consumul de gluten și de histamină este unul peste limitele acceptate.

„Țin un regim foarte strict pentru intoleranța la histamină și gluten. Am voie să mănănc foarte puține alimente, foarte proaspete, semigătite, aproape crude.

M-am trezit cu o erupție foarte puternică, am făcut foarte multe investigații medicale”, a povestit ea.


Adda a dezvăluit care sunt alimentele pe care le-a eliminat din viața ei pentru a reuși să țină boala sub control. „Mănânc aer. Țin un regim foarte strict. Am voie să mănânc foarte puține alimente. Mi s-a schimbat viața din toate punctele de vedere.


M-am trezit cu aproape soc anafilactic. A fost o pastilă pe care o luasem cu 7 zile inainte și am înțeles că provoacă alergii.

La un moment, corpul îți dă doua perechi de palme si zice: stai jos, 4. Fac șoc anafilactic din cauza histaminei, sunt foarte multi oameni care sunt diagnosticați greșit, eu sunt un exemplu că stilul de viață sănătos si colaborarea cu un medic nutriționist pot face bine.

Am renunțat la lactate, mănânc iaurturi de cocos, afine, am înlocuit ouăle de găină cu cele de prepeliță, zahărul l-am înlocuit cu miere sau cel din flori de cocos, carne proaspătă, mai mănânc cartofi prăjiți.

Nu mănânc mazăre, pentru că conține foarte multă histamină. Am trei mese pe zi și două gustări, la micul dejun mănânc iaurt din cocos cu migdale. Manânc vită, pui, este greu când merg la restaurant”, a mai declarat Adda.

Vezi și Adda a fost criticată de fani că exagerează în legătură cu afecțiunea de care suferă. Replica ei: „Cei care sar calul…”

Citește și:

Adelina Pestrițu, mămică a doua oară? Anunțul făcut de brunetă

Îl recunoști? „Am fost și eu mic odată și-mi plăceau jucãriile, doar că niciodată nu erau ale mele”