Într-o manieră sinceră, în care și-a descoperit total sufletul, artista, mamă a unui băiețel, a făcut un bilanț al mariajului ei, cu bune și cu rele. Deloc modestă, de fapt a punctat ce face orice mamă pentru ca familia ei, puiul ei, să fie bine.
ADDA și partenerul său de viață, Cătălin Rizea, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Sunt de aproape un deceniu împreună, iar ieri, 30 iulie, au împlinit 7 ani de căsnicie.
Formează o familie împlinită, dar nu scutită de griji, având împreună un băiețel minunat, care a venit însă la pachet cu multe provocări.
Despre ce înseamnă să fii femeie căsătorită și cum e viața ei din acaestă postură a scris vedeta pe Instagram, într-un mesaj care ptremărește puterea femeilor.
„7 ani de la nuntă. Nu o să umflu baloane și nu o să dau cu confeti. Vreau doar prin această postare să cinstesc femeia. În special femeia căsătorită. Femeia care a jurat în fața lui Dumnezeu să se dedice familiei. Și să mă cinstesc pe mine! Care am jurat să mă dedic trup și suflet.
Aveam 24 de ani, iar în pântecul meu era Alexuțu, care dădea din picioare de-mi rupea ficatul și vezica. Eram speriată ca un copil și nu știam ce implică nici căsătoria și nici ce înseamnă să fii mamă. Știam doar că iubesc din tot sufletul și îmi doream să fiu bine și să fac bine.
Am aflat apoi că viața de familie este un carusel. Îmi venea să fug în lume uneori și să urlu în pădure cu lupii, dar nu am avut de ales decât să rămân și să repar tot ce se strică. Să o iau din nou și din nou de la capăt. Din iubire și pentru iubire”, își începe ea postarea plină de emoție, dar și de adevăr.
”Să fii mamă, artistă, nevastă. Iubită, amantă și menajeră. Să fii sexy, business și creativă. Să pui hainele la dungă și în degrade în șifonier și să faci și versuri pe care să le cânte toată țara e o provocare.
Îmi amintesc, înainte de un concert, când era Alex de câteva luni, m-am ambiționat să-i schimb eu scutecul și a făcut pipi pe mine. Mă simțeam vinovată că sunt o mamă rea. Că am început concertele la 3 săptămâni după ce am născut.
Unii mi-au zis că sunt o mamă denaturată. Dar portofelul în care mai erau doar 200 de lei îmi zicea: trebuie lapte praf! Așa că m-am dus să cânt, cu pipi în păr. Ca să fie lapte praf. Să fie bine. Să fie familia bine.
Așa că această postare e pentru voi, femeile din aceeași barcă cu mine. Care sunteți pentru familie! Care nu aveți cea mai șmecheră geantă, dar aveți un aragaz super. Și un frigider șmecher. Și o casă în care miroase a iubire!
Ar trebui să bem toate un pahar de vin, împreună. Să ne îmbătăm și să ne dăm câte o medalie! Că o merităm!”, a transmis ADDA pe Instagram.
Îndrăgita artistă a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului și despre sacrificiile pe care le face o mamă pentru ca familia sa să fie bine și să nu îi lipsească nimic.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13ADDA, despre ce înseamnă căsnicia
ADDA și partenerul său de viață, Cătălin Rizea, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Sunt de aproape un deceniu împreună, iar astăzi, 30 iulie, împlinesc 7 ani de căsnicie. Sunt o familie împlinită cu un băiețel minunat, însă numai sufletul vedetei știe prin ce fost nevoită să treacă de-a lungul timpului. Deși cuplul a întâmpinat numeroase probleme pe parcursul timpului, cei doi și-au dovedit dragostea, fiind alături unul de celălalt pentru ca familia lor să fie bine. În cinstea a tot ce a trăit până acum și cu ocazia aniversării de la nuntă, ADDA a făcut o postare emoționantă pe Instagram, în care celebrează puterea femeilor.
„7 ani de la nuntă. Nu o să umflu baloane și nu o să dau cu confeti. Vreau doar prin această postare să cinstesc femeia. În special femeia căsătorită. Femeia care a jurat în fața lui Dumnezeu să se dedice familiei. Și să mă cinstesc pe mine! Care am jurat să mă dedic trup și suflet. Aveam 24 de ani, iar în pântecul meu era Alexuțu, care dădea din picioare de-mi rupea ficatul și vezica.
Eram speriată ca un copil și nu știam ce implică nici căsătoria și nici ce înseamnă să fii mamă. Știam doar că iubesc din tot sufletul și îmi doream să fiu bine și să fac bine. Am aflat apoi că viața de familie este un carusel. Îmi venea să fug în lume uneori și să urlu în pădure cu lupii, dar nu am avut de ales decât să rămân și să repar tot ce se strică. Să o iau din nou și din nou de la capăt. Din iubire și pentru iubire.
Să fii mamă, artistă, nevastă. Iubită, amantă și menajeră. Să fii sexy, business și creativă. Să pui hainele la dungă și în degrade în șifonier și să faci și versuri pe care să le cânte toată țara e o provocare. Îmi amintesc, înainte de un concert, când era Alex de câteva luni, m-am ambiționat să-i schimb eu scutecul și a făcut pipi pe mine. Mă simțeam vinovată că sunt o mamă rea. Că am început concertele la 3 săptămâni după ce am născut. Unii mi-au zis că sunt o mamă denaturată. Dar portofelul în care mai erau doar 200 de lei îmi zicea: trebuie lapte praf! Așa că m-am dus să cânt, cu pipi în păr. Ca să fie lapte praf. Să fie bine. Să fie familia bine.
Așa că această postare e pentru voi, femeile din aceeași barcă cu mine. Care sunteți pentru familie! Care nu aveți cea mai șmecheră geantă dar aveți un aragaz super. Și un frigider șmecher. Și o casă în care miroase a iubire! Ar trebui să bem toate un pahar de vin, împreună. Să ne îmbătăm și să ne dăm câte o medalie! Că o merităm!”, a transmis ADDA pe Instagram.
Alexuțu nu o menajează deloc!
Iar Alexuțu, băiețelul pentru care și-a schimbat viața, nu e mereu recunoscător. Recent, fiul ei a mai dat o ”perlă”, cunoscute fiind intervențiile sale, pentru că Adda nu se poate abține și le publică adesea pe rețelele de socializare.
Recent, acesta a uimit-o din nou, dar nu neapărat într-un mod plăcut. Iată ce i-a spus băiatul:
”Alex:- Ești foarte bătrână!
Adda:- Ce sunt?
Alex:- Bătrână!
Adda:- Eu sunt foarte bătrână?
Alex:- Da, ai ochii de bătrânețe. Ești ca Geanina.
Adda:- Geanina fiind mama. Cum adică suntem bătrâne?
Alex:- Și Nicu e, pentru că e chel”, a fost discuția dintre cei doi, una venită de nicăieri.
Fără menajamente, fiul Addei i-a spus artistei că e bătrână și că a început să semene cu mama ei, făcând referire la bunica lui.
Băiatul cântăreței lansează perlă după perlă
Recent la fel, cântăreața povestea că Alex a surprins-o cu un alt răspuns pe care i l-a dat. Mai exact, după o zi în care a făcut curățenie și alte treburi prin casă, Adda a răbufnit atunci când a găsit dezordine în baie. În acel moment a simțit să se plângă de lucrurile pe care trebuie să le facă zi de zi, însă fiul i-a dat un răspuns care a lăsat-o fără cuvinte.
”Eu adunam totul bombănind – evident eu bombăn, dar tot strâng după băieții mei. Am terminat treaba prin casă, am intrat până la baie și am găsit acolo a doua tură de haine aruncate. Flăcări, efectiv!
Eu am zis ceva de genul: ”M-am săturat, nu mai vreau să fiu slugă. Nu mai pot, efectiv nu mai pot!”.
La care Alexuțu, copilul meu, pe care eu l-am făcut, mi-a pus mâna pe umăr și a zis: ”Ba da, mami, hai că poți. Îți arăt că poți…, și eu n-am mai putut să zic nimic”, a povestit Adda pe rețelele de socializare.
Citește și:
Andreea Marin, anunț important despre fiica ei, Violeta, după călătoria în America