Actorii Teatrului din Craiova, cu care Natașa Raab (69 de ani) a fost colegă, dar și actorul Florin Zamfirescu, alături de care Natașa a jucat în telenovela „Inimă de țigan” (2007), au încercat să o contacteze pe îndrăgita actriță, însă fără folos. Informația a fost anunțată de Playtech.ro, iar încercarea jurnaliștilor de a da de urma actriței a fost în zadar. Un vecin de bloc a oferit câteva detalii importante, pentru Playtech-Știri. Natașa Raab, bolnavă de Parkinson, depinde complet de ajutorul unei femei care o îngrișește.
Maladia Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor.
„Ultima oară când am văzut-o se sprijinea în două bastoane”
„Lumea vorbește pe aici, prin Craiova, că a rămas la țară, undeva, la Băilești, la aer curat, în căsuța femeii care o îngrijește de câțiva ani. A luat-o de aici, din apartamentul de bloc, pentru a putea să o supravegheze nonstop, împreună cu soțul ei. Dar ar trebui să îi lase telefonul deschis, ca să nu mai fim îngrijorați. Chiar dacă nu mai poate vorbi, am afla totuși și noi de la cei care o îngrijesc cum se mai simte. Am putea să îi trimitem și noi un gând bun, contează enorm când ești bolnav. Ultima oară când am văzut-o, acum vreo doi ani, se sprijinea în două bastoane, mi-a zis că nu se simte bine”, spune bărbatul pentru sursa citată mai sus.
Florin Zamfirescu nu a reușit să dea de Natașa Raab: „După moartea soțului ei, Natașa s-a nenorocit, s-a îmbolnăvit”
Și Florin Zamfirescu a confirmat că actrița nu era deloc bine atunci când au vorbit ultima oară. „Acum un an, de ziua mea, pe 12 aprilie, m-a sunat, ca să-mi ureze La mulți ani!, dar vorbea atât de greu, încât nici nu prea am înțeles ce spune. De atunci, să știți că eu am tot sunat-o, ca să vorbim, ca să aflu ce e cu ea, dar nu răspunde nimeni la acest număr de telefon, este închis. N-a murit, că am fi auzit. După moartea soțului ei, Natașa s-a nenorocit, s-a îmbolnăvit, îmi pare tare rău de ea!”, a declarat Florin Zamfirescu pentru Playtech.ro.
Tot în aprilie 2022, îndrăgita actriță declara că boala a țintuit-o la pat. „Nu sunt mai bine, nu mai pot merge deloc, stau numai pat. Îmi tremură picioarele, nu mai am stabilitate, vorbesc foarte greu”, declara Natașa Raab, în aprilie 2022, pentru Ego.ro.
Soțul actriței Natașa Raab a murit în 2019
Soțul actriței Natașei Raab, medicul Val Guțul, a murit pe 14 septembrie 2019, la vârsta de 66 de ani, din cauza unui cancer la vezică: „Am rămas singură, Doamne. Soțul meu, prietenul de o viață, m-a lăsat a nimănui. Vreau să mor și eu. Avea doar 66 de ani”, a fost mesajul sfâșietor postat pe Facebook de Natașa Raab. Au fost căsătoriți 37 de ani, s-au iubit enorm și nu au avut copii.
„Ultima mea şansă de a avea copii s-a dus acum 16 ani, când am învins un cancer uterin şi am făcut o histerectomie. Imediat după aceea a venit moda cu inseminările in vitro, dar eu nu mai aveam în ce să inseminez. Nu am copii, însă am mulţi studenţi şi fini”, povestea actriţa în 2017 la “Premiile Gopo”.