Mischa Barton a devenit celebră în urmă cu 20 ani pentru rolurile ei de excepție din ”Rebel în California” sau ”The O.C.” și era idolul adolescenților. Acum, celebra actriță a ajuns de nerecunoscut.
Mischa Barton (34 de ani) s-a bucurat de un succes răsunător pe vremea când era doar o adolescentă și era admirată și invidiată de copii din întreaga lume.
Însă, după apariția în ”The O.C”, aceasta n-a mai reușit să se remarce pe micile ecrane. Mai mult, dacă atunci era un model pentru milioane de copii și avea un look impecabil, acum actrița s-a schimbat radical și nu mai are strălucirea de altă dată.
Ba din contră, dezamăgește cu fiecare apariție a ei și dacă a-i vedea-o pe stradă n-ai zice că e un star de la Hollywood. De la copilul sclipitor, ea s-a transformat într-o adolescență teribilă, iar în prezent pare a fi o femeie tulburată.
Succesul actriței a fost umbrit de-a lungul timpului de probleme pe care le-a avut. Aceasta a intrat în atenția presei pentru abuzul de droguri, iar ulterior a fost și condamnată la închisoare cu suspendare.
De asemenea, de-a lungul anilor, ea s-a confruntat și cu oscilații de greutate, la un moment dat fiind suspectată că este anorexică, iar acum a început să piardă lupta cu kilogramele în plus. Deși a dispărut de pe micile ecrane, ea a continuat să fie în atenția tabloidelor, care relatau probleme cu care se confruntă celebra actrița.
În urmă cu ceva timp, Mischa Barton a fost internată timp de câteva luni și într-un spital de psihiatrie, întrucât medicii au considerat că este o persoană instabilă psihic și foarte dezorientată.
Mischa a început să aibă succes încă de la 12 ani cu diverse piese de teatru și roluri mai mici în filme mari. Până la vârsta de 13 ani, Mischa Barton a apărut alături de Bruce Willis în „Al șaselea simt” și alături de Julia Roberts și Hugh Grant în „Nothing Hill”. Adevăratul succes l-a cunoscut, însă, 2003, cu serialul The O.C., care a devenit unul extrem de apreciat. Adolescenții americani au fost fascinați de aparția ei în rolul Marisei.
foto: Profimedia
Citește și:
Cum a reacționat tatăl Lidiei când a auzit că fiica lui ar avea o idilă cu Cornel Ilie
Primele declarații ale lui Liviu Vârciu, după ce și-a botezat în secret băiețelul: ”Faceți…