„Dumnezeu are acum încă un înger”, a scris Amanda Kloots, duminică seară, pe Instagram. „Iubitul meu soț a murit în această dimineață. A părăsit lumea înconjurat de familia care l-a iubit și care s-a rugat pentru el”, a adăugat ea, potrivit CNN.
Nick Cordero s-a stins din viață, duminică, pe 5 iulie, după ce a suferit timp de 95 de zile din cauza infecției cu coronavirus, iar în urma complicațiilor bolii i-a fost amputat un picior.
El a fost internat pe 30 martie, într-un spital din la Los Angeles, fiind diagnosticat cu pneumonie. Ulterior, el a fost testat însă pozitiv cu coronavirus, iar în următoarele trei luni, starea lui s-a înrăutățit.
Soția lui i-a informat pe fani în mod regulat despre starea de sănătate a soțului ei. Acesta a intrat în şoc septic în timp ce era spitalizat, a suferit două ”mini-AVC-uri” (n.r. accident vascular cerebral) şi complicaţii generate de blocaje ale vaselor sangvine, din cauza cărora medicii i-au amputat un picior.
Timp de mai multe săptămâni a stat în comă, iar în luna mai s-a trezit, aflându-se însă într-o stare precară. „Chiar și când închide ochii obosește. Medicii așteaptă să-și recapete puterile”, spunea soția lui atunci.
Născut în Canada, s-a mutat la New York și a urmat o carieră în teatru. În 2014, Nick Cordero a fost nominalizat la premiile Tonny pentru rolul din musicalul „Bullets Over Broadway”. Pentru acest rol a primit premiul „World Theater and Outer Critics Circle Award”.
El a mai jucat în piesa de teatru „Waitress” și în musicalul „A Bronx Tale”. De asemenea, a apărut și pe micul ecran în mai multe episoade din „Blue Bloods”, „Law & Order: Special Victims Unit” și „Lilyhammer”.
O campanie de strângere de fonduri demarată pentru ajutorarea Amandei şi a fiului ei, Elvis, a reuşit să adune peste 500.000 de dolari.
Citește și: