Actorul Halit Ergenc, care a jucat faimoasa telenovelă „Suleyman Magnificul”, a devenit tatăl unei fetițe. Soția sa, Berguzar Korel, o actrița la fel de celebră ca și soțul ei și cunoscută publicului pentru rolurile sale principale din serialul,1001 de nopți” și Patria mea ești tu!”, a adus pe lume al treilea copil al cuplui, informează KanalD.ro

halit-cu-nevastaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Berguzar Korel și Halit Ergenc mai au doi băieți, Ali și Han, însă își doreau din tot sufletul și o fetiță. La finalul anului trecut, Berguzar Korel și-a anunțat fanii în mediul virtual că va deveni mămică pentru a treia oară.

Potrivit presei din Turcia, nașterea a avut loc la o clinică privată, iar tăticul Halit Ergenc a fost prezent în permanentă lângă soția și ulterior i-a adus la spital și pe ceilalți doi fii ai lor, Ali și Han.

Cei doi sunt împreună de 11 ani și alcătuiesc unul dintre cele mai apreciate și longevive cupluri de actori din Turcia. Ei s-au cunoscut în 2006, în timpul filmărilor telenovelei „1001 de nopți”, iar în 2009 s-au căsătorit în cadrul unei nunți ca-n povești.

La doar un an după căsătorie, a venit pe lume primul lor fiu, Ali, iar anul trecut, în 2020, a venit pe lume cel de-al doilea lor fiu, căruia i-au pus numele Han.

Citește și: Fetița Irinei Sharyk și a lui Bradley Cooper, fashion icon la numai 4 ani

xLa 7 luni după ce a adus prematur pe lume gemenii, Ramona Păuleanu îi dezvăluie chipul fetiței sale. E superbă!