Invitata Irinei Păcurariu în ediția de luni, 30 mai, de la ora 21:00, la TVR 2, este un nume apreciat și respectat în lumea filmului: actrița Maria Ploae.
Prezență magnetică pe marele ecran, cu zâmbetul său ușor timid, mai mult schițat, Maria Ploae se numără printre cele mai apreciate nume ale cinematografiei românești. Pentru emisiunea „Rețeaua de Idoli” a filmat acasă, în oaza sa de liniște, unde se ocupă cu grijă de o superbă grădină și unde s-a retras alături de partenerul său de viață de aproape cinci decenii, regizorul Nicolae Mărgineanu.
„Pentru mine locul unde m-am născut, locul care ne leagă de lume, este foarte important. Gândul la locul acesta, la părinții mei, la tot ceea ce am făcut eu când eram copil, m-a hrănit”, spune Maria Ploae.


Acasă la Maria Ploae


Invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli” a răspuns fără rețineri la întrebări legate de profesie, familie sau despre condiția actorului și a vorbit cu drag despre cei șase nepoți ai săi. Cu o carieră impresionantă, care se întinde pe mai bine de patru decenii, actrița Maria Ploae a fost decorată în 2002 cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. În anul 2020 primit și Premiul de Excelență la TIFF.
„Am rămas cu aceeași dragoste și admirație față de actori pentru că au o viață deosebită. Dăruiesc mult, se consumă mult, sunt oameni deosebiți. Aceasta a fost și viața mea, am trăit lângă ei. Am avut parte, mai ales în film, de cei mai mari actori parteneri, asta îți îmbogățește viața, e foarte frumos”, adaugă actrița la „Rețeaua de Idoli”. Ediția poate fi revăzută vineri, 3 iunie, la ora 22:00, la TVR 2.

maria-ploae-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Maria Ploae, biografie

Maria Ploae a obținut primul rol încă din facultate, fiind remarcată de Sergiu Nicolaescu, care a distribuit-o în filmul „Un comisar acuză” (1974). În același an a apărut în „Frații Jderi”, iar apoi în „Toamna bobocilor” (1975) sau „Dumbrava minunată” (1980). Apreciate au fost și rolurile sale din „Promisiuni” (1985), filmul Elisabetei Bostan pentru care Maria Ploae a câștigat Premiul de interpretare la Costinești, sau „Dincolo de pod” (1976) și „Mânia” (1977). Între filmele la care a lucrat alături de soțul său, Nicolae Mărgineanu, se numără rolul Veronicăi Micle, în pelicula „Un bulgăre de humă” (1989), „Ștefan Luchian” (1981), „Undeva în Est” (1991), „Faimosul Paparazzo” (1999), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002), „Logodnicii din America” (2007) și „Cardinalul” (2019).

Maria Ploae, căsnicie de 5 decenii cu regizorul Nicolae Mărgineanu: „Dragostea noastră a rămas la fel de frumoasă şi de întreagă ca în tinereţe”

„Am primit tot ce mi-am dorit până acum de la viaţă şi încă mai mult. Ce i-aş mai putea cere? Tine­reţe fără bătrâneţe? Cum ar fi ca peste toate darurile pri­mite, să mă supăr că îmbătrânesc? Cui îi pasă de bătrâneţe? E o vârstă la care pot să fac tot ceea ce nu am avut timp până acum! Să citesc mai mult, să pic­tez icoane pe sticlă, să mă îngrijesc de grădină, să stăm mai mult împreună, eu cu bărbatul meu, Nicu­lae.

Dragostea noastră a rămas la fel de frumoasă şi de întreagă ca în tinereţe, ba chiar aura aceasta de bu­nici parcă ne face şi mai frumoşi unul în ochii celuilalt. Ne în­gri­jim de sănătate pe cât pu­tem de bine, mâncăm cum­pătat şi ţinem postu­rile, ne ru­găm şi aşteptăm di­mi­ne­ţile, ca să stăm de vorbă, pe îndelete, la ca­fea, îna­inte ca fiecare să se apu­ce de treburile zi­lei.

Pentru fru­mu­seţe nu îmi fac griji. Îmi pare că ea nu se duce oda­tă cu vârsta, ci se trans­formă, se subli­mea­ză în ex­presia, în căldura de pe chip. Cel puţin, Niculae, care mă vede şi acum fru­moa­să (aşa îmi spu­­ne), iar de asta mă încredinţează şi nepoţii, atunci când îşi întind mânuţele spre mine şi mă îm­bră­ţi­şează: în ambele cazuri, mă topesc toată de bucurie. Aşa că nu folosesc creme cosmetice care pro­mit mi­nuni pentru ridurile nou apărute, nu fac sport la sală ca să îmi men­ţin tonusul muscular, ci alerg după nepoţi prin casă şi prin parc, iar asta face mai mult decât o oră de fitness”, povestea, Maria Ploae, într-un amplu interviu pentru publicația „Formula As”.

Citește și: Cu ani în urmă era premiată peste tot, dar de câțiva ani puține se mai știu despre actrița noastră. S-a reprofilat total în pandemie. Cu ce se ocupă acum: ”Profitul este garantat”

Citește și: Claudia Cardinale, la aproape 84 de ani. Cum arată acum actrița și ce spune despre operațiile estetice