Compozitorul Mircea Drăgan, fost membru al formațiilor Sideral (1965-1968), Mondial (1968-1972), Romanticii (1972-1991), membru in Consiliul UCMR și in Biroul Sectiei de muzica pop, a încetat din viață. De numele lui se leagă celebra melodie ”Romanță fără ecou”, cunoscută și ca ”Iubire, bibelou de porțelan”. Potrivit Money.ro, tot el este cel care a produs primul album muzical în regim privat din România, discul de debut al lui Ștefan Bănică jr, “Un actor, un rockʼnʼroll” (1992).

Supranumit bunicul pop-rock-ului românesc, Mircea Drăgan s-a născut pe data de 20 mai 1945, iar de-a lungul carierei a colaborat cu unele dintre cele mai sonore nume din muzica românească. Printre artiștii alături de care a lucrat Mircea Drăgan se numără Vasile Șeicaru, Anastasia Lazariuc, Loredana Groza, Nicu Alifantis, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Angela Similea etc.

Mircea Drăgan: „Am cântat cu majoritatea vedetelor din România şi cu o parte şi din străinătate”

Compozitorul spunea într-un interviu la Jurnalul că face parte dintr-o familie de muzicieni.

„Din partea mamei, provin dintr-o familie de muzicieni care au tradiţii de secole. Bunicul meu era violonist, bunica era profesoară de muzică şi autoare de manuale şcolare de muzică. De mic copil, de la 3-4 ani, nu m-am putut ţine departe de pian. Văzănd că sunt aşa dornic să aprofundez acest talent, bunicii m-au incurajat foarte mult. Astfel am ajuns să dau examen la Conservator.

Înainte cu an de a intra la Conservator, m-am dedicat muzicii pentru tineret, disco, rock, pop, jazz-rock şi alte stiluri prin care am trecut cu cele trei formaţii ale mele. Prima a fost din ’65 pănă in ’68 formaţia Sideral, apoi din 68 pănă la sfărşitul lui ’71 a fost formaţia Mondial, iar apoi din ’72 pănă in ’91 a fost formaţia Romanticii. Cu Sideral a fost un inceput foarte plăcut. Acolo am invăţat ABC-ul cum s-ar spune. Apoi tradiţia a continuat cu Mondial, care a avut o muzică de foarte mare calitate.

Melodiile de atunci au rămas şi pănă acum in muzica romănească. Cu Romanticii am definitivat stilurile de muzică, fiind o formaţie compusă din membrii mai profesionişti. Am cântat cu majoritatea vedetelor din România şi cu o parte şi din străinătate. În acelaşi timp m-am dedicat şi profesiei de compozitor, profesia mea de bază. În paralel, din ’78, m-am dedicat celei de-a doua profesii ale mele care este străns legată de muzică, aceea de regizor muzical. Îmi place să lucrez şi partea tehnică, nu numai partea strict muzicală”.

Mircea Drăgan a fost regizorul muzical pentru multe emisiuni celebre: „Școala Vedetelor” (TVR), „Ne vedem la TVR”, „Confesiuni”. a fost regizorul festivalului „Cerbul de Aur”, din 2009, dar a semnat regia și pentru Eurovision.

Citește și: Vangelis, legendarul artist și compozitor grec, a murit la vârsta de 79 de ani

Citește și: Ileana Șipoteanu și Viorela Filip, două soliste cu destinul legat de același bărbat. Dumitru Lupu a murit și a fost înmormântat în zile fatidice pentru ambele femei cu care s-a căsătorit