Tyler, care suferea de cancer de prostată, a murit în locuinţa sa din Los Angeles.

Actorul anunţase în luna iunie, într-o emisiune televizată, că suferea de o formă avansată de cancer de prostată, care s-a răspândit în sistemul osos.

„A fost cunoscut ca actor, muzician, un avocat al conştientizării cu privire la cancer şi un soţ iubitor. Michael a iubit muzica live împreună cu formaţia sa Clemson Tigers. Dacă îl întâlneai o dată, ţi-l făceai prieten pe viaţă”, a transmis managerul său.

Un mesaj a fost postat și pe contul de Twitter al serialului „Friends”.

„Warner Bros. Television deplânge pierderea lui James Michael Tyler, un actor iubit şi parte integrantă a familiei noastre Friends. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, colegi şi fani”, se arată în mesaj.

James Michael Tyler a devenit cunoscut și a fost îndrăgit de public cu rolul Gunther, un angajat al cafenelei Central Perk, îndrăgostit de Rachel, personaj principal interpretat de actrița Jennifer Aniston.

Personajul său din „Friends” a apărut în 150 de episoade pe parcursul celor 10 sezoane ale popularului sitcom din anii 1990.

Anul acesta, Tyler s-a alăturat prietenilor săi din serialul de comedie prin videoconferinţă în proiectul „Friends: Reuniunea”.

Tyler, care era căsătorit a doua oară din 2017, a jucat şi în seriale ca „Scrubs”, „Sabrina, the Teenage Witch” şi „Modern Music”.

Vezi și Actorul James Michael Tyler (Gunther din „Prietenii tăi”) suferă de cancer în fază terminală

Citește și:

Actorul Alec Baldwin a făcut primele declarații. Cine i-a dat arma gresită?

Cât de mult a crescut fiica Salmei Hayek și ce bine îi seamănă mamei ei!