David Lynch a dezvăluit în 2024 că a fost diagnosticat cu emfizem după o viaţă întreagă de fumat şi că probabil nu va mai putea să iasă din casă pentru a regiza, scrie Variety, preluat de News.ro. Familia sa i-a anunţat moartea într-o postare pe Facebook, scriind: „Există un mare gol în lume acum că nu mai este cu noi. Dar, aşa cum spunea el, „stai cu ochii pe gogoaşă şi nu pe gaură””.

Serialul TV „Twin Peaks” şi filme precum „Blue Velvet”, „Lost Highway” şi „Mulholland Drive” au îmbinat elemente de groază, film noir, poliţist şi suprarealism clasic european. Lynch a ţesut poveşti, asemănătoare cu cele ale predecesorului său spaniol Luis Bunuel, care se derulau după propria lor logică impenetrabilă.

David Lynch a revoluţionat televiziunea americană cu „Twin Peaks”

În 1990, el a revoluţionat televiziunea americană cu „Twin Peaks”, un serial pe care l-a creat împreună cu scriitorul Mark Frost. Cu o acţiune care porneşte de la investigarea crimei misterioase a unei eleve de liceu dintr-un orăşel de cherestea din Washington, serialul săptămânal de pe ABC a abordat subiecte tulburătoare, până atunci tabu, şi a făcut din inexplicabil un element fix al televiziunii narative moderne.

Un succes major în primul său sezon, „Twin Peaks” şi-a pierdut elanul şi, în cele din urmă, audienţa în al doilea an. Cu toate acestea, a dat naştere unui lungmetraj prequel, „Twin Peaks: Fire Walk With Me”; 25 de ani mai târziu, a continuat cu un al treilea sezon pentru Showtime.

Mai târziu în cariera sa, în lungmetraje precum „Lost Highway” (1997), „Mulholland Drive” (care i-a adus premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes în 2001) şi „Inland Empire” (2006), Lynch a folosit un stil care se axa pe intrigi ce puneau accentul pe personalităţi duble, transformări inexplicabile şi acte şocante de violenţă. „The Straight Story” (1999), un film liniştit, dar excentric, aminteşte de atracţia emoţională mai rezervată din „The Elephant Man”.

Lynch a fost căsătorit de patru ori. Îi supravieţuiesc două fiice şi doi fii.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață

Citește și: Era de o frumusețe răpitoare, dar acum arată ca o bătrânică și e de nerecunoscut. În Twin Peaks era o femeie fatală!

Citește și: Ce mult s-au schimbat actorii din „Twin Peaks”. Tu îi mai recunoști?

Citește și: Operațiile estetice i-au distrus frumusețea angelică. O recunoști pe celebra actriță care făcea furori în anii ’90?