Scarlett Johansson (37 de ani), căci despre ea este vorba, a fost fotografiată pe un iaht, în compania soțului și a mai multor prieteni. Superba actriță și-a etalat trupul tatuat, purtând un costum de baie din două piese, roșu ca focul. A avut șapcă și ochelari de soare, dar paparazzi au recunoscut-o și au tras cadrele perfecte. Soțul ei, Colin Jost, a făcut tot felul de sporturi nautice, iar la un moment dat s-a echipat și actrița și a dat o tură cu skijet-ul.
Scarlet Johansson a fost desemnată de revista Esquire, prin voturile bărbaților din întreaga lume, „Cea mai sexy femeie în viață”. A fost prima care a câștigat acest titlu de două ori, prima dată în 2006, apoi în 2013.
Scarlett Johansson, trei căsnicii și doi copii
În anul 2020, Scarlett Johansson se căsătorea pentru a treia oară. Actrița și Colin Jost, scriitor pentru scenetele emisiunii Saturday Night Live, au început relația în 2017 și s-au logodit în mai 2019. Este prima căsătorie pentru Jost și a treia pentru Johannson. Ea mai fost căsătorită cu actorul Ryan Reynolds, în perioada 2008 și 2011, și cu omul de afaceri francez Romain Dauriac, din 2014 până în 2017. Cu acesta din urmă are și o fiică. Pe 18 august 2021, Scarlett a născut și un băiețel: ”Avem un bebeluș. Numele lui este Cosmo. Îl iubim mult”, a anunțat Colin Jost, la momentul respectiv.